Am comentat, miercurea trecută, decizia Guvernului privind „scăderea TVA la 9 la sută la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice și la serviciile de alimentație publică, începând de la 1 iunie 2015“. Populația și economia vor primi o gură de aer. Mă voi referi, acum, la cea de-a doua față a medaliei. Două posibile șocuri provoacă nedumeriri, chiar temeri.Primul îi privește pe comercianți. Pentru că reducerea TVA la alimente ar putea să producă un gol în buget, fără să înlesnească în vreun fel cumpărăturile populației. Dacă, bunăoară, la un bun alimentar al cărui preț este de 100 de lei, bugetul pierde 15 lei, nu este obligatoriu ca populația să-i câștige. Pentru că o parte, dacă nu chiar toți, ar putea intra în buzunarul comerciantului. Există, deci, teama, ea e îndreptățită, dar piața – poate și cu ajutorul Consiliului Concurenței și al Autorității pentru Protecția Consumatorilor – ar putea soluționa această problemă în avantajul populației.
Al doilea privește întreaga economie. Ea are drept bază faptul că, într-un moment în care rata anuală a inflației continuă să fie sub 1 la sută, scoaterea din preț a unei sume reprezentând 15 puncte procentuale ar putea provoca deflație în România. Fenomen care, așa cum se știe, e mai periculos decât inflația.
Să ne temem, așadar, de deflație? Ar fi absurd. Și ar fi absurd chiar în condițiile în care toate cele 15 puncte procentuale, pe care le va pierde bugetul, prin reducerea TVA, s-ar regăsi într-o scădere substanțială a prețurilor. Căci n-ar fi decât un caz excepțional, al unei deflații statistice. Fără să ne confruntăm și cu o deflație reală.
Să judecăm. Acum, la un bun alimentar, dacă prețul este de 100 de lei, se percepe 24 la sută TVA. Comerciantul primește însă doar 76 de lei, fiindcă 24 de lei se duc la buget. De la 1 iunie, comerciantul va încasa tot 76 de lei. Va pierde doar bugetul, unde în loc de 24 de lei vor ajunge numai 9 lei. Or, deflația e adevărată – și deci periculoasă – nu când pierde bugetul, ci când reducerea prețului îl afectează pe comerciant. Într-un astfel de caz producția e descurajată, producătorii își pierd interesul față de activitatea economică, iar magazinele și piețele se golesc. De aici și teama de deflație. De o deflație reală. Cum însă, în cazul de față, dacă ar interveni o deflație… ea va fi numai statistică. Iar dacă, la buget, vor fi găsite soluții de acoperire a golului produs, activitatea economică ar fi chiar stimulată.
Avem toate șansele să parcurgem, de această dată, un drum către stimularea economiei. În 2010, în plină criză, majorarea TVA a acționat paralizant asupra întregii societăți. Creșterea cu cinci procente a Taxei pe Valoarea Adăugată – de la 19 la 24 la sută – a făcut un mare rău atât populației, cât și economiei. Pentru că, în primul rând, s-a declanșat mecanismul ce acționa riscul unui salt inflaționist, care s-a și produs instantaneu. Cu TVA mai mare, am văzut scumpindu-se toate produsele. Iar cum, în companii, nu am avut parte de măsuri care să determine preluarea fără șocuri, în costuri, a noilor facturi scumpite, s-a ajuns la pierderi în loc de profit, la reducere de salarii și la șomaj. Acum, ne așteptăm ca drumul să fie făcut în sens invers. Către un plus de bunăstare, exprimat printr-o creștere semnificativă a puterii de cumpărare.
Dacă ar fi, acum, să ne temem de ceva… ar fi reîntruparea unei stări de fapt de care am scăpat în bună măsură. A acelui timp nociv când îi vedeam pe producători și pe comercianți repezindu-se să ne amenințe că vom plăti mai mult, mult mai mult, benzina și energia, transporturile, pâinea și carnea, îmbrăcămintea. Și tot ce cumpăram, de la laptele pentru copii la bastonul în care să se sprijine un bătrân. Fără să se întrebe, cu firească nedumerire, ce fel de antreprenori sunt ei, dacă nu știu să facă decât simple adunări, umflând prețurile la produsele de pe piață și determinând noi costuri, împovărătoare, ce blocau consumul. Și, în consecință, aduceau un surplus consistent de inflație.
0 comments :
Trimiteți un comentariu