Bogdan Olteanu: BNR evaluează opțiunile privind mecanismul de soluționare a litigiilor dintre clienți și bănci

Știrea a fost publicată marți, 7 aprilie 2015, 03:18 în categoria

Bogdan Olteanu: BNR evaluează opţiunile privind mecanismul de soluţionare a litigiilor dintre clienţi şi bănci BNR evaluează propunerile referitoare la aplicarea unui mecanism independent care să încerce să soluționeze eventualele litigii dintre consumatorii de servicii financiare și instituțiile financiare înainte de a apela la instanță, respectiv mediere, arbitraj sau o instituție independentă, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator al băncii centrale.

România mai are trei luni până expiră termenul legal pentru transpunerea în legislația națională a unei directive europene privind soluționarea alternativă a litigiilor în afara instanței, însă deocamdată nu există un proiect viabil.

Banca centrală propune formarea unui grup de lucru format din reprezentanții industriilor, ai instituțiilor de protecție a consumatorilor și a organizațiilor neguvernamentale de profil pentru a decide forma în care se vor organiza instituțiile de soluționare alternativă a potențialelor litigii în relația cu consumatorii, potrivit lui Olteanu.

„Trebuie să alegem. O institu­ție cu competențe pe toate domeniile relațiilor dintre comercianți și consumatori sau constatăm și în această situație existența unei specificități a industriei financiare și a serviciilor financiare și necesitatea separării domeniului piețelor financiare, care este mai larg decât al serviciilor bancare? Separăm piețele financiare de zona economiei reale? Aces­tea sunt întrebări la care trebuie, probabil în această primă­vară, să dăm un răspuns și vom face propuneri de legiferare. Vom aștep­ta apoi din partea Parlamentului să ne creeze cadrul instituțional în care să putem funcționa“, a afirmat Olteanu la co­locviul cu tema „Soluționarea alternativă a diferendelor în domeniul bancar“.

Aprecierea puternică a francului elvețian de la începutul anului a creat tensiuni dintre clienții cu credite în franci și bancheri. Băncile au prezentat deocamdată doar soluții temporare pentru a contracara aprecierea francului elvețian, cum ar fi reducerea dobânzilor sau înghețarea cursului la un nivel anterior pentru o perioadă de trei luni.

Băncile au insistat de mai multe ori că soluția pentru clienții cu credite în franci este negocierea individuală, în con­dițiile în care fiecare contract este diferit.

În ultimii ani s-au înmulțit procesele în instanță privind contractele de creditare.

În 2010, sistemul a fost zdruncinat de Ordonanța 50 privind creditarea persoanelor fizice care a provocat revelația că prea puțini clienți știu ce au semnat atunci când au luat un credit - atât din vina băncilor care au recurs inclusiv la clauze abuzive, cu condiții prezentate în mod înșelător, cât și a superficialității unor clienți.

Echilibrul între consumator și companii este important inclusiv din perspectiva asigurării stabilității financiare, dar și din punctul de vedere al stabilizării și încurajării creditului. În aceste condiții interesul BNR în instituirea mecanismului este evident, potrivit oficialului băncii centrale.

În România, protecția consumatorului în general, și a consumatorului de servicii financiare în special, reprezintă o necesitate socială, dar și o obligație instituțională, a arătat Olteanu. El a amintit de adoptarea, în 2013, a Direc­tivei 11, care este în proces de implementare și în Ro­mâ­nia. „Prin această directivă se urmărește implementarea unui mecanism prin care între comerciant și consumator să se poată realiza o soluționare alternativă a eventualelor dispute, anterior accesului la instanță“.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a primit sute de reclamații în privința creditelor în franci elvețieni. Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), o asociație dedicată exclusiv consumatorilor din domeniul financiar, vrea să negocieze cu băncile scăderea ratelor în numele a aproximativ 6.000 de clienți cu credite în franci elvețieni, puternic afectați de aprecierea monedei elvețiene de la începutul anului. ANPC va participa la negocieri în calitate de mediator.

Băncile cu care AURSF dorește să negocieze sunt Bancpost, Volksbank, Piraeus, Raiffeisen, Banca Românescă, OTP Bank și Credit Europe. Bancpost, Volksbank și Piraeus au cei mai mulți clienți cu astfel de credite, adică 32%, 24% și respectiv 20% din numărul total.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Claudia Medrega

0 comments :

Trimiteți un comentariu