Alexandrina Gătej, președintele consiliului de administrație al companiei de stat CFR Călători, a încasat în 2014 din această funcție suma de 66.070 de lei, adică o medie lunară de circa 5.500 de lei (1.235 de euro), potrivit declarației sale de avere publicată în această lună.Compania de stat CFR Călători, controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de anul 2013, reușind în același timp să revină pe profit, înregistrând un rezultat financiar pozitiv de 69 de milioane de lei, arată datele de la Ministerul Transporturilor. Transportatorul feroviar de stat a avut în 2013 o cifră de afaceri de 1,65 miliarde de lei și pierderi de 408 milioane de lei, potrivit datelor publicate la Ministerul de Finanțe.
Cu un efectiv de peste 13.000 de salariați, CFR Călători este unul dintre cei mai mari zece angajatori din economie.
Alexadrina Gătej este unul dintre managerii „privați“ aduși la conducerea companiilor de stat în cadrul proiectului implementat de guvern la cererea FMI și ocupă funcția de la CFR Călători din martie 2013.
Din 2005 până în mai 2009, ea a fost președinte al Unilever South Central Europe (USCE), funcție din care încasa un salariu lunar de circa 66.000 de lei. De la jumătatea anului 2009 până în 2010, a fost consilier pe mediul de afaceri a președintelui Traian Băsescu, funcție din care și-a dat demisia după ce s-a descoperit că a semnat un angajament cu Securitatea înainte de 1989. Apoi, ea a fost aleasă pentru o perioadă ca președinte al Consiliului Director al Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România), după ce și-a înființat propria firmă de consultanță, Maldon&Wat.; De altfel, în declarația sa de avere de anul acesta, Gătej a precizat că a mai încasat anul trecut venituri din salarii în cuantum de 22.120 de lei ca angajat al Maldon&Wat; SRL, companie de la care a primit și dividende în valoare de 108.077 de lei. Maldon&Wat;, compania controlată de Gătej cu activități în domeniul consultanței pentru afaceri și management, a avut în 2013 o cifră de afaceri de 511.000 de lei și pierderi de circa 65.000 de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Pe Mfinanțe.ro nu au fost încă publicate rezultatele financiare ale companiei pe 2014.
0 comments :
Trimiteți un comentariu