Cine este Alexandru Oprea, managerul care a condus în ultimii 18 ani RCS&RDS, plecat în mod surprinzător din companie

Știrea a fost publicată vineri, 10 aprilie 2015, 18:03 în categoria

Cine este Alexandru Oprea, managerul care a condus în ultimii 18 ani RCS&RDS, plecat în mod surprinzător din companie Alexandru Oprea, 56 de ani, managerul care a condus operațiunile de zi cu zi ale RCS&RDS; - din perioada în care era o firmă mică de cablu până la momentul actual în care a devenit un gigant care domină autoritar piața locală de servicii TV și internet și are operațiuni și în alte țări europene, a fost și una dintre puținele voci publice ale operatorului.

Alexandru Oprea provine din echipa Analog SA, o companie de cablu care funcționa în anii '90 la Timișoara, fondată de Nicolae Scheleanu, actual unul dintre acționarii minoritari la RCS&RDS.; Ulterior, în 1997, Analog SA din Timișoara, a început să se extindă în București și s-a aliat cu altă firmă de cablu, din Brașov, TVS Holding, care era controlată de Zoltan Teszari, acționarul majoritar de astăzi de la RCS&RDS;, Ioan Bendei (și astăzi unul dintre cei mai importanți executivi din RCS&RDS;) și alții. Cele două firme s-au unit și a început extinderea, ajungând la ceea ce reprezintă astăzi RCS&RDS.;

Alexandru Oprea, director general al companiei de cablu RCS&RDS; în ultimii 18 ani, va pleca din cadrul companiei

, potrivit unui anunț transmis de operator.

Înainte de a începe să lucreze alături de antreprenorul Zoltan Teszari din Oradea - fondator și acționar majoritar al RCS&RDS;, a cărui mână dreaptă a devenit, Alexandru Oprea a avut propria sa companie în perioada 1992-1996 după care, timp de un an, a fost directorul unei case de brokeraj.

El a absolvit Facultatea de electronică a Politehnicii din Timișoara în 1984.

De-a lungul anilor, Alexandru Oprea a fost unul dintre puținii membri ai echipei de management a RCS&RDS; care a reprezentat operatorul la diferite evenimente publice sau care a acordat interviuri în media.

Oprea a fost, spre exemplu, cel care a condus echipa RCS&RDS; la licitațiile pentru achiziționarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 de fotbal sau cel care, la începutul anilor 2000, încă mai participa la conferințele Asociației industriei de cablu, organizație a cărei prezență în spațiul public s-a redus însă considerabil în ultimii ani.

În ultimii ani însă și Alexandru Oprea și-a redus participarea la evenimente publice, iar la licitația pentru spectrul radio din anul 2012 delegația operatorului a fost condusă de Ioan Bendei, un alt apropiat al lui Teszari, care a și fost fotografiat pentru prima oară cu această ocazie.

La cele mai recente evenimente publice - conferințe ale companiei sau organizate de alte entități - RCS&RDS; a fost reprezentată de Valentin Popoviciu - directorul de dezvoltare al operatorului, sau de alți membri ai echipei de management.

În ultimii ani Alexandru Oprea a oferit

un singur interviu pentru ZF

- în martie 2010 - după un moment important în evoluția companiei, anularea unei

emisiuni de obligațiuni de 500 de milioane de dolari

pe fondul unui context financiar internațional nefavorabil.

Nu există piețe în care clienții vor prețuri mici și piețe în care clienților nu le pasă de tarife, ci peste tot utilizatorii vor prețuri cât mai reduse iar compania noastră a investit masiv în infrastructură astfel că este bine poziționată în lupta cu giganții internaționali, spunea fostul șef al RCS&RDS; în cadrul interviului pentru ZF - unul dintre puținele acordate de Alexandru Oprea în ultimii ani unei publicații.

Șeful RCS&RDS; a mai răspuns întrebărilor media în anul 2011, atunci când interesul operatorului de cablu a fost să comunice un mesaj dur direcționat către șefii Ligii Profesioniste de fotbal - în contextul licitației pentru meciurile din Liga 1.

Seful RCS&RDS;: Am investit 1 miliard de dolari in trei ani

Compania de cablu RCS&RDS; are afaceri de aproximativ 600 de milioane de euro pe an la nivel de grup, cele mai mari operațiuni fiind cele din România și Ungaria.

Pe piața locală RCS&RDS; este liderul pieței de servicii de televiziune prin cablu și internet fix, și al doilea jucător de pe piața de servicii de televiziune prin satelit și telefonia fixă. Compania este și cel mai mic jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, al patrulea, după Orange, Vodafone și Telekom. Pe segmentul fix, cei mai mari competitori sunt Telekom și UPC.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adrian Seceleanu

0 comments :

Trimiteți un comentariu