Banca Transilvania (TLV) este cea mai mare instituție de credit cu capital românesc, investitorii locali controlând 51,1% din acțiunile băncii, conform site-ului propriu.Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este cel mai mare acționar al băncii cu 14,33% din capital. Participația BERD valorează în prezent 917 milioane de lei (219 mil. dolari), cu peste 210 milioane de dolari mai mult decât suma pe care instituția a plătit-o în 2001 pentru achiziția unui pachet de 15% din capital.
În afară de BERD, cei mai mari acționari ai băncii cu sediul central la Cluj sunt SIF-urile, după ce în urmă cu un an Bank of Cyprus și-a vândut participația de 10% din bancă. SIF Moldova (SIF2) deține un pachet de 8,36% din acțiunile TLV, potrivit raportărilor făcute de SIF la finalul anului trecut. SIF Moldova are un reprezentant în consiliul de administrație al băncii, pe Costel Ceocea, președintele societății de investiții financiare. Horia Ciorcilă, președintele băncii, este la rândul său membru neexecutiv în consiliul de administrație al SIF Moldova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu