
La aproape doi ani de când guvernul de la București a reziliat contractul cu americanii de la Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a desemnat noi constructori pentru tronsonul de 60 de kilometri dintre Suplacu de Barcău și Borș, pe care americanii l-au construit în proporție de doar 50%, potrivit ultimelor date disponibile.
Tronsonul va fi finalizat pentru 700 de milioane de lei de grupul spaniol Corsan-Corviam Construccion, în asociere cu firmele românești Consinit, controlată de Florina-Maria Pinte, Road Consulting & Design, firmă în insolvență controlată de Violeta Iuliana Gavrilescu Secăreanu și Via Design (Adriana Gabriela Mustață). Licitația pentru acest tronson de autostradă a fost lansată abia în luna mai a anului trecut, adică la un an după ce contractul cu Bechtel fusese deja reziliat, iar statul avea „mână liberă“ să reliciteze construirea șoselei.
0 comments :
Trimiteți un comentariu