Destine Broker a lansat pe plan local asigurarea internațională de sănătate a asigurătorului Cigna

Știrea a fost publicată vineri, 3 aprilie 2015, 16:44 în categoria

Destine Broker a lansat pe plan local asigurarea internaţională de sănătate a asigurătorului Cigna Destine Broker a lansat în România asigurarea internațională de sănătate a companiei Cigna, dedicată expaților și persoanelor cu diverse interese de deplasare în străinătate.

"Polița se adresează celor 2,3 milioane de români- conform staisticilor,  4 milioane după cifrele neoficiale, care muncesc în afara țării și celor cu permise de muncă în România", a spus Adrian Goran, șeful Departamentului Asigurări de Viață, Sănătate și Pensii din cadrul Destine Broker.

Asigurarea de sănătate Cigna este structurată pe trei nivele, în funcție de suma asigurată- Silver, cu acoperire pentru 1 mil. dolari, Gold-2 mil. dolari și Platinum-3 mil. dolari. Cele trei variante oferă asigurare pentru tratamentul în regim de spitalizare, cât și ambulatoriu, pentru cancer, cheltuieli pentru evacuare, recuperare și repatriere.

„Este la modă azi să se vorbească despre asigurări de sănătate. Noi am vorbit și până acum și continuăm cu acest parteneriat, care vine cu produse pe care astăzi nu le putemi cumpăra în România. Dacă acest parteneriat va funcționa așa cum ne dorim, cu siguranță vom aduce și alte produse”, a spus Romeo Bocănescu, directorul general Destine Broker.

Cigna Corporation este o companie internațională de servicii de sănătate. Toate produsele și serviciile sunt furnizate exclusiv de către sau prin intermediul filialelor Cigna Corporation, care includ Connecticut General Life Insurance Company, Cigna Health and Life Insurance CompCompany, Life Insurance Company of North America și Cigna Life Insurance Company of New York. Cigna este prezentă în 30 de state și are aproximativ 80 milioane clienți la nivel internațional.

Destine Broker de Asigurare este parte a Destine Holding, o companie cu capital integral românesc, care mai include și Destine Broker de Credite, Destine Leasing Imobiliare IFN și Destine Asig Broker din Republica Moldova.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andra Oprescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu