Producătorul de materiale de construcții Macon SRL, principala companie din cadrul grupului Macon, controlat de fondul polonez de investiții Enterprise Investors, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de circa 107 milioane de lei, în creștere cu 10% față de 2013, potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie și de la Ministerul de Finanțe.
„În ciuda regresului de 6,7% al volumului lucrărilor de construcții în 2014, Macon (…) a obținut rezultate superioare în 2014 față de 2013. Dezvoltarea gamelor de produse, prezența reprezentativă și parteneriatele la nivel național în ceea ce privește distribuția produselor din portofoliu (…) au reprezentat elementele-cheie care au contribuit la rezultatele obținute în 2014“, a spus Marius Marin, CEO și membru al consiliului de administrație al Macon.
Pentru 2015, reprezentantul companiei estimează „o evoluție ascendentă“ a rezultatelor financiare. Printre proiectele pentru care compania a livrat produse anul trecut se numără magazinul Dedeman din Deva, extinderea halelor de producție Faist Mekatronic Oradea, care furnizează componente pentru infrastructura telecom și industria auto, precum și lucrările de reabilitare a unor drumuri naționale precum DN 76 Deva - Oradea sau DN 66 Bumbești-Jiu-Petroșani.
Producția Macon SRL, principala companie din cadrul grupului cu același nume, este structurată pe trei linii de business, BCA cu cele două fabrici de la Deva și Oradea, respectiv elemente prefabricate din beton și cahle de teracotă pentru sobe și șeminee în unitățile de producție de la Deva. Marius Marin conduce încă din 2006 grupul Macon, care este format din patru entități juridice, Macon, Simcor Var, Simbeton și Simterac.
Piața locală de materiale de construcții a stagnat la o valoare de circa 3,2 miliarde de euro anul trecut, însă pentru anul acesta mai mulți jucători de profil au anunțat că speră într-un reviriment, fie el și timid. După ce în anul de boom 2008 piața de materiale de construcții ajunsese la un maxim de 5 miliarde de euro, venirea crizei „a șters“ aproape 40% din valoarea acestei industrii și i-a obligat pe mulți jucători să producă sub capacitatea potențială.
Macon Deva a ajuns la afaceri de peste 100 mil. lei
Știrea a fost publicată marți, 7 aprilie 2015, 07:03 în categoria Construcții
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu