joi, 16 aprilie 2015

Transporturile au ajuns fruntașe la absorbția de fonduri UE: 2,5 mld. euro

Transporturile au ajuns fruntaşe la absorbţia de fonduri UE: 2,5 mld. euro În seifurile de la Bruxelles alte 2 miliarde de euro așteaptă să fie cheltuite pe șoselele României.

Programul Operațional Transporturi (POS – T), ultimul la absorbția de fonduri în urmă cu nici doi ani, a ajuns fruntaș între programele operaționale reușind să absoarbă din exercițiul financiar 2007 - 2013 58% din suma pusă la dispoziție, echivalentul a 2,5 miliarde de euro din totalul de 4,3 miliarde de euro.

Astfel, în valoare, programul POS-T a devenit fruntaș la atragerea de fonduri europene nerambursabile pentru perioada 2007-2013, peste Programul Operațional Regional, care a atras până la finalul primului trimestru 2,3 miliarde de euro, sau POS Mediu, care a reușit să primească de la Bruxelles 1,9 miliarde de euro până la sfârșitul lunii martie.

„Sperăm să depășim 80% (absorbție de fonduri europene pe POS-T – n.red.) în exercițiul financiar 2007-2013. Ceilalți (celelalte țări din Uniunea Europeană - n.red.) au început 2014 – 2020 (exercițiul financiar – n.red.) în 2014, noi vom începe în 2016, deci cu întârziere de doi ani“, a spus ieri ministrul transporturilor Ioan Rus, aflat pe șantierul autostrăzii Sebeș-Turda alături de comisarul european pentru politici regionale Corina Crețu.

De altfel, autostrada Sebeș-Turda, a cărei construcție costă circa 2 miliarde de lei (440 de milioane de euro), este unul dintre proiectele finanțate în proporție de 85% din bani europeni pentru exercițiul financiar 2007 - 2013, restul de 15% fiind bani de la bugetul de stat. România a accelerat în ultimul an absorbția de fonduri europene pe infrastructură de transport, după ce în urmă cu doar 12 luni guvernul de la București reușise să ia sub o treime din cele 4,3 miliarde de euro alocate de Bruxelles în perioada 2007-2013.

Întrucât are una dintre cele mai vitregite infrastructuri de transport din Europa, pentru România banii de la Bruxelles reprezintă o gură de oxigen. Corina Crețu, care deține portofoliul Regio în cadrul Comisiei Europene, având astfel pe mână și o parte din banii pentru infrastructura regională, a susținut ieri că Executivul european are interes în construirea infrastructurilor în statele mai puțin dezvoltate și care au nevoie stringentă de dezvoltarea infrastructurii rutiere.

„Scopul prezenței mele este de a arăta interesul pe care CE îl are în construirea infrastructurilor, mai ales în statele mai puțin dezvoltate și care au această nevoie stringentă de dezvoltare a infrastructurii rutiere. Autostrada Turda-Sebeș este un proiect important și din punctul de vedere al reducerii timpului de călătorie pentru persoane și mărfuri, dar cel mai important cred că este reducerea accidentelor rutiere“, a spus Crețu, citată de Mediafax.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu