Banca Națională a Elveției (SNB) a înregistrat cele mai mari pierderi din istoria sa, de 30 de miliarde de franci (28 miliarde de euro), în primul trimestru, când a fost forțată de atacurile masive ale speculatorilor să renunțe la pragul de 1,2 franci/euro cu care își proteja moneda din 2011.Instituția susținea cursul de schimb al francului elvețian tipărind franci elvețieni pentru a cumpăra valută, ceea ce îi devaloriza rezervele valutare.
Atunci când SNB a eliminat pragul pentru cursul franc/euro, în societatea elvețiană exista un curent care cerea limitarea puterii SNB, din cauza temerilor că tipărirea de franci pentru protejarea cursului va conduce la hiperinflație, scrie Deutsche Welle.
Prețurile de consum din Elveția au scăzut cu 0,9% în martie comparativ cu aceeași lună din 2014, dovedind că temerile elvețienilor nu erau întemeiate, întrucât banii creați artificial de SNB nu au circulat în economia reală, neputând genera inflație.
Moneda elvețiană s-a depreciat constant față de dolar pe parcursul anului trecut, slăbind argumentele SNB pentru păstrarea pragului valutar, a cărui adoptare, în 2011, a vizat evitarea supraevaluării monedei. Francul tare erodează competitivitatea exporturilor Elveției.
Eliminarea pragului a dus la aprecierea francului cu 15% față de euro în primele trei luni ale acestui an, pierderile create de fluctuațiile de curs valutar ridicându-se la nu mai puțin de 41 de miliarde de franci (39 miliarde de euro), în condițiile în care peste 40% din rezervele valutare ale SNB sunt în euro, scrie Bloomberg.
Totuși, veniturile obținute din dobânzi și dividende au limitat parțial pierderea netă.
De exemplu, SNB a câștigat în primul trimestru 236 de milioane de franci (226 de milioane de euro) din dobânda de -0,75% pe care a impus-o băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că acestea din urmă plătesc pentru a-și ține banii în conturile instituției bancare centrale.
Aducerea dobânzii la depozite în teritoriu negativ reprezintă unul dintre cele mai utilizate instrumente de către băncile centrale europene în ultimul an, acestea încercând astfel să revigoreze economiile și să evite deflația.
BCE a fost instituția financiară care a dat tonul pentru adoptarea dobânzilor negative la depozite, măsură menită să încurajeze creditarea, întrucât scade costurile de împrumut pentru indivizi și companii. Din septembrie anul trecut, acest indicator se află la -0,2% în statele din zona euro.
Cea mai joasă dobândă la depozite din Europa a fost impusă de Banca Națională a Suediei, care a coborât indicatorul la -1% în martie.
SNB, la fel ca cea mai mare parte a băncilor centrale, are datoria să asigure stabilitatea prețurilor de consum, fără să fie obligată să genereze profit. Totuși, eventualul câștig este redistribuit către acționarii băncii, printre care se numără și guvernul elevețian și cele 26 cantoane ale țării.
0 comments :
Trimiteți un comentariu