În căutarea bancherilor pierduți

Ca și timpul lui Marcel Proust, și timpurile financiare pe care le traversăm, ar trebui să fie compuse din momente de trecut, prezent și viitor care exprimă esența unor realități egale. Ca om de afaceri cu o experiență de peste 20 de ani și o expunere constantă la unele dintre cele mai competitive sectoare ale economiei, pot, astăzi, să văd cât de diferite și de inegale sunt imaginile de perspectivă ale unor realități determinate de coordonate relativ egale.

Am spus întotdeauna că, pe mine, băncile m-au făcut milionar. Atunci când mi-au acordat primul credit. Și atunci când, în acest fel, mi-au confirmat că pot să construiesc o afacere care să crească, să se rafineze și să ajungă lider de piață. Încrederea că văd un mine un partener de încredere, deși aflat la început de drum, a fost la fel de valoroasă ca banii de care aveam atât de multă nevoie. Se întâmpla atunci când conceptul de finanțare business to business se făcea pe alte principii. Atunci când solvabilitatea era o condiție egal importantă cu valoarea planului de afaceri pe care îl aveai. Pentru că ideea și viziunea nu se devalorizează și pentru că ele pot fi multiplicate și capitalizate în feluri pe care bunurile materiale nu le pot cunoaște.

Astăzi, relația băncilor cu mediul privat funcționează în parametri care mai degrabă provoacă decât stimulează însuși nucleul business-ului care are nevoie de finanțare. Pornind de la birocrația excesivă în acordarea unui credit corporate, până la nevoia de a garanta cu asset-uri care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al firmei, tot circuitul are în centru prezumția de rea-credință a oamenilor de afaceri, care obligă, în cele din urmă, la un parteneriat lipsit de echitate pentru aceștia.

Toate băncile și-au dezvoltat în ultimii ani segmentele de creditare business to business și au pus un accent crescut pe soluțiile de finanțare pentru IMM-uri. E bine! Dar, cu toate acestea, în continuare nu văd în sistemul bancar dorința de a se apropia de mediul de afaceri și de a înțelege cum îl poate ajuta mai bine astfel încât, până la urmă, și banca să aibă de câștigat.

Atâta vreme cât veți obliga oamenii de afaceri ca, în loc să investească în business-ul lor, să cumpere terenuri și alte bunuri imobiliare cu care să poată garanta un credit, nu se vor curăța nici portofoliile toxice ale băncilor, și nici mediul de afaceri nu se va dezvolta la potențialul pe care îl are. Omul de afaceri trebuie să poată garanta și cu propriile produse, care sunt, până la urmă, bunul lui cel mai de preț. Mult mai valoros decât hectarele de teren care astăzi dau girul solvabilității, dar care mâine ar putea să valoreze cât un pumn de semințe.

Sigur că și oamenii de afaceri trebuie să poată să dea consistență ideilor pe care le au. Banca vrea să vadă că puneți totul la bătaie pentru a reuși și că aveți planuri mari pentru afacerea voastră. Cam cum spun americanii – “put your money where your mouth is!”.

De aceea militez pentru un parteneriat echitabil. Însă acest lucru nu se poate face decât dacă bancherii vin lângă oamenii de afaceri și înțeleg cum să le crească business-ul pe termen lung, pentru că aici este cheia. Finanțările pentru afacerile care în trei ani dispar sunt ca ploile de vară: te răcoresc, dar, până la urmă, mai mult încurcă o zi care se anunța cu soare.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Nawaf Salameh