Oamenii de vânzări, fie că este vorba despre agenți sau de cei care administrează conturi corporate care lucrează în industria de producție, au obținut în ultimii ani bonusuri salariale cu circa 20% până la peste 60% mai mari decât managerii din companiile care i-au recrutat.Dacă un agent de vânzări din zona de producție aproape că și-a crescut salariul cu 50% sau aproape că l-a dublat cu ajutorul bonsurilor, un manager de vânzări din același sector de activitate nu a reușit să ia, în medie, un bonus mai mare de 22% din salariu pentru munca depusă, potrivit lui Horațiu Cocheci, liderul echipei de Servicii de Consultanță în Resurse Umane în cadrul PwC România.
„Specialiștii sunt plătiți mai bine la nivel de bonus salarial în special în zona de producție, dar acolo și baza de salarizare este destul de mică pentru aceste poziții, astfel că factorul variabil al veniturilor pe care ei le obțin este semnificativ mai mare decât al managerilor din aceeași industrie. Vedem că specialiștii au ajuns în ultimii ani aproape de dublarea veniturilor cu ajutorul schemelor de bonusare. Totuși, această discrepanță dintre specialiștii și managerii din vânzări care lucrează în producție începe să se niveleze“, a explicat Horațiu Cocheci, prezent ieri la Sales Performance Summit 2015, un eveniment dedicat oamenilor de vânzări, organizat de firma de training Trend Consult.
Pe de altă parte, angajații din industria farmaceutică, dar și cei care lucrează în sistemul bancar nu se bazează atât de mult pe bonusurile salariale, indiferent că este vorba despre specialiști sau manageri, componenta variabilă fiind, anual, cel mult 40%, respectiv 35%. În aceste industrii însă, salariile de bază sunt semnificativ mai mari. Cea bancară este unul dintre sectoarele economice care își plătește cel mai bine angajații, chiar dacă a fost puternic lovit de criza financiară. Salariul mediu din bănci trece de 4.000 de lei net pe lună (în luna martie a acestui an, cea pentru care există cele mai recente date la Institutul Național de Statistică), spre exemplu, în timp ce în producție acesta este de circa 1.700 de lei net.
„Sectorul bancar are și cele mai dificile ținte de vânzări de atins. Comisioanele plătite de angajatori au fost la jumătate din plat ape care a estimat-o compania inițial“, a mai precizat Cocheci.
0 comments :
Trimiteți un comentariu