
“Rezultatele alegerilor din weekend generează doar efecte punctuale asupra piețelor locale, așa cum se întâmplă în cele mai multe dintre cazuri. Problema lirei turcești este ceva mai largă și privește iminența debutului unui ciclu de normalizare a condițiilor monetare din SUA - ceea ce înseamnă că am putea vedea o depreciere suplimentară în această vară, în condițiile în care Turcia continuă să sufere de un deficit de cont curent uriaș și structural finanțat în dolari americani”, a spus analistul.
El a explicat că nu anticipează niciun efect negativ asupra bursei de la București, leului sau economiei romanești - nici pe termen scurt, nici pe termen mai lung.
Alegătorii turci au pus capăt majorității absolute de care dispunea AKP (Partidul Justiție și Dezvoltare) de 13 ani. Islamo-conservatorii au pierdut nouă puncte și 68 de fotolii în raport cu ultimele alegeri.
Cel mai mare câștigător al acestui scrutin rămâne partidul kurd HDP (Partidul Democratic al Poporului), care a câștigat 13 la sută din voturi. HDP nu a fost ales doar de kurzi, ci și de patru grupuri ale opoziției. Astfel, mesajul transmis de alegători pare să fie acela că ei vor ca politica kurdă să ocupe un loc legitim pe scena națională.
0 comments :
Trimiteți un comentariu