
„În ultimul an, cel mai mult am cumpărat credite corporate și IMM (ale firmelor de talie mică și medie - n. red.). Pe corporate considerăm că prețul este corect, în timp ce pe retail competiția este foarte mare și creditele negarantate au ajuns să fie mai scumpe decât cele garantate. Piața este dinamică și lunar există două-trei proiecte de cesiune de creanțe; inclusiv băncile grecești, care până acum nu prea vindeau, au început să-și vândă din neperformante“, a declarat într-un interviu pentru ZF Andrei Mocanu, directorul general al Kredyt Inkaso.
Băncile locale au început anul trecut, la presiunea Băncii Naționale, un amplu proces de curățare a portofoliilor de credite neperformante. Astfel, rata de neperformanță a scăzut de la peste 20% în primăvara anului trecut la sub 14% în prezent.
0 comments :
Trimiteți un comentariu