Anul 2015 a început cu achiziția de către MedLife a clinicilor Sama din Craiova. MedLife a mai inaugurat până acum o clinică dedicată serviciilor stomatologice (zona Unirea), un spital (zona Titan) și o clinică de mari dimensiuni (Berceni), toate în Capitală, însă compania a anunțat că are și alte planuri, iar toate proiectele sunt estimate la 10 mil. euro.Regina Maria a deschis o clinică nouă la Cluj (a doua a companiei din acest oraș) și a anunțat că are în plan noi deschideri în orașele mari, care pot susține investiții de 0,8-1 mil. euro în zona de servicii medicale.
La începutul lunii mai Medicover a deschis o nouă clinică în Timișoara, în urma unei investiții de 0,6 mil. euro, parte a unui plan de investiții care include trei noi clinici în fiecare an. În echipa de la Timișoara, Medicover are peste 40 de medici. Grupul suedez operează pe piața locală prin intermediul unei rețele de clinici, laboratoare și un spital și va angaja anul acesta 100 de oameni, astfel că echipa totală va ajunge la 1.500 de persoane.
Sanador are gata planurile de extindere pentru partea a doua a anului, când va ridica de la zero o clinică nouă, un proiect de peste 9 milioane de lei (peste 2 milioane de euro).
0 comments :
Trimiteți un comentariu