Economia și cererea consumatorilor trebuie să crească mai susținut, pentru ca piața de advertising să-și revină mai rapid

Știrea a fost publicată luni, 1 iunie 2015, 01:58 în categoria

Economia şi cererea consumatorilor trebuie să crească mai susţinut, pentru ca piaţa de advertising să-şi revină mai rapid Piața de advertising din România își revine „timid, dar sigur



, având ne­voie d

e

o creștere mai susținută a eco­nomiei, a cererii din partea con­su­matorilor și de o prezență mai activă în comu

n

icare a antrepr

e

nor

i

lor r

o

m

â

ni pentru a reveni la cif

r

ele din ani

i

de b

o

om.

„P

â

nă nu avem creștere în economie înainte de investițiile în publicitate, nu se poate vorbi de o creștere remarcabilă a industriei de co­municare din România“, spune Veronica Sa­van­ciuc, CEO și președinte al LOWE Group, una dintre cele mai importante agenții de pe piața de media.

Piața de advertising din România a suferit o că­dere dramatică în criză, de la 600 de milioane de euro pe an prăbușindu-se la sub 300 mil. euro. În ultimii doi ani, pe măsură ce economia și-a mai revenit și investițiile în publicitate au reînceput să crească, dar

c

u pași mi

c

i.

„În anul 2012

p

iața a fost de 303 milioane de euro, apoi 305 milioane, apoi 312, până la 322 mil. euro anul acesta. Nu avem însă creș­teri spect

a

cul

o

ase î

n

i

ndustria

d

e publicitate.“

Din pă

c

ate

,

piaț

a

de med

i

a din România, estimată la 322 de milioane de euro, poate fi încadrată ca un cont mediu față de marii investitori de publicitate din lume, a adăugat ea.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Corina Iliescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu