Grecia ar putea ajunge la o înțelegere cu creditorii internaționali săptămâna aceasta. BCE a suplimentat pentru a treia oară în mai puțin de o săptămână fondurile de urgență

Știrea a fost publicată luni, 22 iunie 2015, 20:03 în categoria

Grecia ar putea ajunge la o înţelegere cu creditorii internaţionali săptămâna aceasta. BCE a suplimentat pentru a treia oară în mai puţin de o săptămână fondurile de urgenţă Grecia a propus un nou pachet de măsuri care ar putea forma baza unei înțelegeri între guverul de la Atena și creditorii europeni, spune ministrul de finanțe olandez, Jeroen Dijsselbloem, citat de Bloomberg.

”Deși reformele au venit prea târziu pentru a fi primite cu aplauze, sunt un pas important spre rezolvarea problemelor”, a declarat Dijsselbloem. ”Este o oportunitate să ajungem la o înțelegere săptămâna aceasta, și pentru aceasta luptăm. Pachetul de măsuri propuse de guvernul elen este foarte cuprinzător”, a adăugat el.

Reformele propuse de greci au fost communicate creditorilor luni dimineața. Miniștri de finanțe din zona euro deja au cerut celor trei instituții de creditare – BCE, FMI și Comisia Europeană – să începe să lucreze cât mai rapid cu guvernul Greciei pentru a aplica propunerile.

Guvernul de la Atena a spus că printre propunerile trimise se numără și pași spre eliminarea pensionării anticipate, precum și creșterea fiscalității și introducerea unei noi taxe pentru companiile cu venituri nete anuale de peste 500.000 de euro.

Banca Centrală Europeană a crescut fondurile de urgență alocate Greciei pentru a treia oară în mai puțin de o săptămână, conform unor surse apropiate instituției. BCE ar fi crescut pragul pentru fondurile de urgență într-o conferință telefonică de luni, potrivit acelorași surse.

Decizia BCE de a suplimenta fondurile de urgență alocate Greciei atât de rapid este un semnal că situația este una foarte dificilă. Miniștrii de finanțe din zona euro se vor întâlni în cursul zilei de luni la Bruxelles, ședință care va fi urmată de un simmit al liderilor europeni, în condițiile în care îngrijorările că programul de bailout al Greciei va eșua cresc, și pentru a evita un default.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu