În România, unu din doi angajați primește tichete de masă. În Germania, doar 0,5% din angajați primesc acest beneficiu

Știrea a fost publicată marți, 2 iunie 2015, 04:38 în categoria

În România, unu din doi angajaţi primeşte tichete de masă. În Germania, doar 0,5% din angajaţi primesc acest beneficiu Rata de penetrare a tichetelor de masă în România este de 50%, ceea ce înseamnă că peste 2 milioane de salariați primesc acest beneficiu, însă situația este complet diferită în alte state. În Germania doar 0,5% din angajați primesc tichete de masă, în Spania rata de penetrare este de 2%, în Polonia este de 3%, în timp ce în Franța aceasta este 15%. În Ungaria, 65% din angajați au tichete de masă incluse în pachetele de remunerare, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții grupului Up România (fostul Chèque Déjeuner). Cum se explică aceste diferențe?

„Rata de penetrare a tichetelor pe piețele din diferitele țări depinde de mai mulți factori. Unul dintre aceștia este reprezentat de o putere scăzută de cumpărare (cum e cazul României), care determină o rată mare de penetrare a tichetelor de masă care au rolul de a crește puterea de cumpărare în rândul bene­ficiarilor“, a spus Elena Pap, directorul general al emitentului de tichete de masă Up România. Astfel, având în vedere valoarea tichetelor de masă acordate într-o lună: 9,41 x 21 de zile â 197,61 lei și raportarea la salariul minim de 975 de lei brut pe lună, rezultă că tichetele cresc puterea de cumpărare a angajaților cu 20% (196 de lei / 975 de lei) în cazul angajaților plătiți la nivelul salarial minim pe economie.

Elena Pap adaugă că tichetele de masă au fost introduse în România în anul 1999, iar în primul an de implementare a acestui sistem peste 130.000 de angajați au primit astfel de beneficii (ceea ce însemna la acea vreme o rată de penetrare de 2,7%), însă în 10 ani aceste beneficii au devenit populare, ajungând la jumătate din salariații români.

Guvernul a majorat săptămâna trecută valoarea unui tichet de masă cu 0,6%, de la 9,35 de lei la 9,41 de lei, însă în continuare acest beneficiu nu acoperă costul unui prânz, așa cum ar trebui. Cu toate acestea, angajatorii oferă tichete de masă angajaților pentru că există avantaje fiscale asociate cu această formă de motivare a angajaților: sunt scutite de plata contri­bu­țiilor sociale (atât la angajat, cât și la angajator) și au parte de deductibilitate de la plata impozitului pe profit (doar pentru angajator; din 2010, tichetele sunt impozitate cu 16% la angajat).

„Un alt factor (care influențează rata de penetrare a tichetelor de masă - n. red.) este tipul de societate. Astfel, rata de penetrare este mai mare în cazul în care predomină societățile mici (deoarece nu au cantine/ restaurante în interiorul companiei). Acest fenomen se întâmplă și în România, care are o rată de penetrare a tichetelor de masă de 50%“, a mai spus Elena Pap.

De asemenea, spune ea, acest indicator mai depinde și de rețeaua de acceptare: o rețea mai mare și mai variată atrage o rată de penetrare mai ridicată. Dacă în Franța la rețea sunt afiliate doar restaurantele, în România rețeaua este mult mai vastă și variată.

Dezvoltarea rapidă a tichetului de masă la nivel internațional este influențată de capacitatea de adaptare a dispozitivului la situațiile sociale și economice, precum și obicieurilor culturale din fiecare țară. Astfel, tichetul de masă se poate utiliza într-o varietate de locuri, iar latura sa socială rămâne mereu aceeași: de a facilita salariatului accesul la un prânz sănătos în fiecare zi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Adelina Mihai

0 comments :

Trimiteți un comentariu