Leul a pierdut teren în fața principalelor trei valute (euro, dolar și franc elvețian) în luna mai, fiind pentru prima dată de la începutul acestui an când cele trei monede se apreciază simultan. Anterior, leul s-a apreciat în fiecare lună cel puțin în fața uneia dintre cele trei valute.Cotația dolarului american a crescut cu 2,2% în luna mai, revenind peste pragul de 4 lei, în timp ce francul elvețian s-a apreciat cu 2% și a ajuns la 4,2 lei. Cel mai puțin s-a întărit euro, cu 0,4%. De la începutul anului, leul s-a depreciat cu 9,7% față de dolar și cu 15% față de franc, însă s-a întărit ușor față de euro.
Euro, care este cea mai tranzacționată valută pe piața locală și care este moneda în care s-au împrumutat peste jumătate din românii cu credite, a fluctuat în luna mai într-un interval îngust (4,43-4,46 lei), în cea mai mare parte a timpului situându-se în jurul pragului de 4,45 lei. Analiștii nu se așteptă nici în continuare la fluctuații foarte mari.
„Cum incertitudinile rămân mari înaintea plății Greciei către Fondul Monetar Internațional din această săptămână, credem că interesul de vânzare ar trebui să fie limitat. Leul a încheiat săptămâna trecută cu o apreciere marginală în contextul unor semnale mixte privind Grecia și al unor volume bune atât în zona ordinelor de cumpărare, cât și a celor de vânzare“, scriu într-un raport analiștii ING Bank.
Celelalte două valute, ale căror cotații față de leu sunt influențate de evoluțiile lor comparativ cu euro pe piețele internaționale, au înregistrat fluctuații mai mari. Doarul, de exemplu, a fluctuat luna trecută între 3,9 și 4,1 lei. Dolarul urcase pentru prima dată peste pragul de 4 lei în luna martie, evoluția datorată consolidării economiei SUA și posibilității ca banca centrală americană (Fed) să majoreze ratele de dobândă.
Maximul atins de dolar a fost de 4,2 lei, dar ulterior cotațiile au mai scăzut, în condițiile în care moneda americană a început să piardă teren în fața euro pe piețele internaționale. Previziunile analiștilor de la începutul anului indicau un dolar aflat la paritate cu euro, dar acestea au fost anulate de evoluția ulterioară sub așteptări a economiei americane.
„Probabilitatea ca Fed să demareze procesul de normalizare a ratei de dobândă de politică monetară în lunile următoare s-a redus“, scrie într-un raport al Băncii Transilvania semnat de Andrei Rădulescu, senior economist al băncii.
Pe piața locală, tranzacțiile cu dolari și franci sunt reduse, astfel că BNR stabilește cursul de schimb leu/dolar și leu/franc în funcție de cotațiile euro-dolar pe piețele internaționale și leu-euro pe piața de la București. Românii au credite în dolari de aproximativ 300 milioane de lei și credite în franci de 10 miliarde de lei, astfel că aprecierea celor două monede de la începutul acestui an a avut un impact important pe piața locală.
Euro a fluctuat în intervalul 4,4-4,5 lei în ultimele cinci luni în condițiile în care economia zonei euro stagnează, iar incertitudinile cu privire la situația Greciei rămân mari. Banca Centrală Europeană a lansat în martie o operațiune prin care intenționează să injecteze în piață 1.000 de miliarde de euro, în speranța că economia va reuși să iasă din mlaștina în care a intrat în criză.
Moneda europeană nu a mai fost la paritate cu dolarul din noiembrie 2002, iar în iulie 2008 euro atinsese un maxim istoric de 1,6 dolari. În prezent, pe piețele internaționale cotațiile sunt de 1,1 dolar pentru un euro. Așteptările pieței sunt ca euro să ajungă la paritate cu dolarul până la finele acestui an, deși anterior se aștepta ca acest lucru să se întâmple mai repede.
Francul elvețian s-a apreciat cu 25% în fața leului în prima jumătate a lunii ianuarie ca urmare a deciziei băncii centrale a Elveției de a renunța la plafonul de
1,2 franci pentru un euro, pe care îl practica din septembrie 2011, mișcare care a generat un șoc pe piața valutară. Acest șoc s-a transmis și celor 75.000 de români care au luat credite în această monedă în perioada de boom economic datorită dobânzilor mai mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu