
Erste Bond Flexible, cel mai mare fond mutual din România, dispune de active de peste 7 miliarde de lei, investite preponderent în titluri de stat. În acest an (31 decembrie 2014 – 8 iunie 2015), fondul a obținut un randament de 2,4%. Fondul își evaluează deținerile de titlurile de stat prin metoda marcării la piață, actualizând astfel valoarea prețurilor titlurilor de stat din portofoliu în funcție de cotațiile din piață.
Însă nu toate fondurile de obligațiuni din piață își evaluează deținerile de titluri de stat după această metodă, folosind în schimb metoda acumulării de dobândă. Astfel, acestea sunt adăpost de volatilitatea ridicată de pe piețele financiare din ultimele săptămâni. Însă în scurt timp, cel mai probabil până la sfârșitul lunii iunie, majoritatea fondurilor de obligațiuni din piață vor adopta metoda „marcării la piață“.
0 comments :
Trimiteți un comentariu