miercuri, 17 iunie 2015

O firmă de consultanță cu doi angajați are 5% din Broker Cluj

O firmă de consultanţă cu doi angajaţi are 5% din Broker Cluj Firma Global Consult SRL din Cluj-Napoca a ajuns la o deținere de 5,19% din capitalul firmei de intermediere Broker Cluj (BRK), singura societate de profil listată la bursa din București.

Firma de consultanță a cumpărat un pachet de 4,18% din acțiunile BRK în cadrul unei tranzacții negociate, de tip „deal“, încheiate vineri 12 iunie.  Prețul la care s-a încheiat tranzacția a fost de 0,08 lei/titlu, sub cel din piața principală. Valoarea pachetului transferat a fost de 1,13 mil. lei. Anterior tranzacției de vineri, participația firmei era de 0,8% din capitalul Broker Cluj.

Global Consult SRL are 2 angajați și a încheiat anul 2014 cu un profit de circa 20.000 de lei la afaceri de 28.500 de lei, potrivit datelor publicate pe website-ul Ministerului Finanțelor. Acționarul majoritar al firmei de consultanță este Elena Crișan.

În ultimele săptămâni au avut loc tranzacții mai mari cu acțiunile BRK, încheiate de insideri – membri din conducerea societății – sau de apropiați ai acestora.

În ședința de joi, 11 iunie, Chiș Luana-Maria a vândut un pachet de 2,7 milioane de acțiuni în valoare de 216.000 de lei, pe care le-a cumpărat firma Global Consult SRL. Grigore Chiș este directorul general al firmei de brokeraj.

Recent, firma de consultanță Andrei & Andrei a anunțat că și-a redus participația la circa 4,8% din capitalul firmei de intermediere.

Acțiunile BRK au scăzut cu 27% în acest an, iar firma are în prezent o capitalizare bursieră de 26,58 milioane de lei. Cel mai mare acționar al firmei este SIF Muntenia, cu o deținere de 18,42% din capital.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu