
Tendința de consolidare a consumului intern se certifică și pe segmentul vânzărilor de autovehicule și motociclete, o piață de 29 de miliarde de lei, după ce datele statistice indicaseră deja creșteri importante pe segmentul comerțului cu amănuntul (o piață de 138 mld. lei) și a comerțului cu ridicata (cu excepția autovehiculelor, o piață de 236 mld. lei).
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS) publicate la sfârșitul săptămânii trecute, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor a crescut în primele patru luni din 2015 cu 6,1%, grație unui avans considerabil al comerțului cu autovehicule (+14,7%) și întreținerea și repararea autovehiculelor (+6,8%). Cifrele confirmă prognozele potrivit cărora cererea internă va fi motorul creșterii economice în 2015 și în anii ce vin, iar datele Statisticii din T1 subliniază acest lucru: consumul intern a contribuit cu 3,1% la creșterea economică de 4,3%, la distanță mare de investiții care au contribuit la creșterea economică cu 1,3%.
Prognoza de primăvară a Comisiei Europene în privința economiei românești pariază pe o creștere economică de 2,8% anul acesta, susținută de un avans al consumului privat de 3,5% și al consumului guvernamental de 0,7%. Până acum, datele statistice confirmă prognozele. Comerțul cu amănuntul a crescut cu 4% în primele patru luni din an, iar comerțul cu ridicata (cu excepția autovehiculelor) a crescut cu 1,3% în T1.
Comerțul este împărțit statistic în trei mari subdiviziuni - comerțul cu ridicata (zona en gros), comerțul cu amănuntul (cel mai important indicator pentru consumul populației) și comerțul cu ridicata și cu amănuntul din auto (dominat de importatorii și dealerii de mașini). Pe toate cele trei segmente Statistica indică creșteri.
0 comments :
Trimiteți un comentariu