marți, 2 iunie 2015

România a fost inclusă într-un top 10 al celor mai promițătoare burse din lume

România a fost inclusă într-un top 10 al celor mai promiţătoare burse din lume Independența energetică, infrastructura mai dezvoltată decât în alte state considerate de „frontieră“, salariile mici, internetul rapid și ieftin sunt atuurile României în fața investitorilor.

România ocupă locul șapte din zece în clasamentul celor mai promi­țătoare piețe de frontieră, potrivit cărții „Frontier. Exploring the top ten emerging markets of tomorrow“ scrisă de Gavin Serkin, editor piețe emergente la Bloomberg News.

Concluziile cărții sunt rezultatul unui sondaj la care au participat cei mai performanți manageri de fonduri din ultimii zece ani, alături de care autorul a călătorit în cele zece state selectate înainte de a supune la vot favoritele investitorilor. Ro­mânia este considerată piață de frontieră din punc­tul de vedere al pieței de capital, la fel ca state din Africa sau ca Arabia Saudită.

„În toate piețele de frontieră, marea poveste pentru investitori este consumatorul, creșterea veniturilor“, a spus Serkin pentru ZF. Includerea Ro­mâ­niei în acest top este o veste bună pentru bursă, afectată în ultimele luni de scă­derea rulajelor până la cotele de avarie. În luna mai rulajele cu acțiuni au scăzut cu 38% față de luna precedentă, până la circa 100 mil. euro, cam cât tranzacționea­ză într-o zi investitorii pe bursa din Polonia.

Includerea României în astfel de cărți reprezintă un beneficiu mare de marketing și de vizibilitate în rândul investitorilor. Nici acum, după 20 de ani, România nu figurează în secțiunea statistică cu indicatori macroeconomici ai reputatei reviste The Econo­mist, unde sunt însă incluse țări precum Polonia, Ungaria, Cehia sau Turcia.

Pe primul loc în topul preferințelor investitorilor se situează Nigeria.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu