luni, 1 iunie 2015

Test Auto ZF: Honda CR-V 1,6 i-DTEC 160 CP 4x4, surpriza din Japonia. Galerie foto

Test Auto ZF: Honda CR-V 1,6 i-DTEC 160 CP 4x4, surpriza din Japonia. Galerie foto Honda este cunoscut la nivel mondial ca brandul ce produce unele dintre cele mai fiabile automobile din lume, multe dintre modelele sale fiind premiate pentru acest lucru. Tot Honda este brandul japonez cunoscut pentru conservatorismul său. Schimbările nu sunt realizate doar de dragul acestora sau pentru a fi în pas cu moda, ci numai pentru a îmbunătăți, motiv pentru care Honda a menținut în ofertă până de curând o transmisie automată cu cinci trepte și motoare diesel 2,2 litri – ambele cunoscute pentru fiabilitatea lor, însă în contrast cu oferta concurenței.

Dacă până de curând dieselul de 2,2 litri era singura alternativă pentru CR-V 4x4, acum japonezii au venit cu ceva cu adevărat nou: diesel 1,6 litri bi-turbo de 160 CP și tracțiune integrală. Mai mult, tot Honda are acum în ofertă și o cutie de viteze automată cu nouă trepte, ce reprezintă o adevărată revoluție, mai ales că până de curând singura alternativă la cutia manuală era o automată cu cinci rapoarte.

Cum era așteptat din partea niponilor, faceliftul nu aduce schimbări majore însă vine cu elemente  care apropie într-o anumită măsură CR-V-ul de clasa premium. Schimbările vin prin implementarea unor noi elemente de design realizate din crom și cu un nou design pentru grila radiatorului și faruri, modificări care nu schimbă în vreun fel imaginea mașinii.

Precum am început, principala noutate a mașinii o reprezintă noul diesel bi-turbo de 1,6 litri i-DTEC ce dezvoltă 160 CP și 350 Nm cuplu motor, valori care tot până de curând erau dezvoltate de un 2,2 litri sau cel mult de un 2,0 litri. Oficial dieselul are un consum mediu de de 4,9 litri/100 km, cu un maxim de 5,5 litri/100 km în oraș și 4,7 litri/100 km în afara orașului. Pe lângă mărcile premium, Audi, BMW și Mercedes-Benz, care ating nu numai valorile oficiale, ci chiar pot consuma mai puțin, și Honda reușea până acum acest lucru, atât cu dieselul de 2,2 cât și cu cel de 1,6 litri și 120 CP. Însă odată cu noul diesel lucrurile se schimbă, deoarece acesta, pe lângă cel de 120 CP este și foarte distractiv la condus, oferind reprize bune și un cuplu care atinge valoarea maximă de la 2.000 rpm, astfel încât cel de la volan nu mai este la fel de tentat să apese butonul Eco și să adopte un stil de condus mai rezervat. Chiar și așa, consumul mediu înregistrat în timpul testului a atins o valoare de cel mult 6,5 litri/100 km, luând în calcul un traseu de circa 50 km în traficul din Capitală și circa 160 km în afară, însă pe un drum  cu o bandă pe sens pe care s-au efectuat mai multe depășiri. Când a fost adoptat un condus mai economic, consumul scade sub pragul de 5,5 litri/100 km, valoare foarte bună pentru un SUV mare de familie cu o greutate de peste 1,6 tone.

La drum lung CR-V este una dintre cele mai bune alternative, în special pentru România. Japonezii au proiectat mașina special pentru familie și confortul acesteia, motiv pentru care totul, de la suspensie la direcție, este setat pe confort. În cazul suspensiei spre exemplu am avut parte de o surpriză - cu toate că mașina este una înaltă, iar suspensia mai moale decât ne-am fi așteptat, mașina subvirează pe serpentine decât dacă se apasă prea tare pedala de accelerație și nici nu se înclină, oferind o ținută de drum foarte bună. Un minus am putea remarca pe autostradă la viteze de peste 120 km/h atunci când vântul lateral se simte puțin mai mult decât ne-am dori. În ceea ce privește diferențele față de modelul de dinainte de facelift, japonezii au mărit ecartamentul ambelor punți (lățimea dintre roți) cu 15  milimetri, suspensia a primit bucșe și amortizoare noi, iar șasiul a beneficiat de mici îmbunătățiri, modificări care se resimt.

Honda CR-V se distanțează de concurență nu doar prin noile motorizări ci și prin spațiul oferit pasagerilor. Indiferent de ce loc va ocupa cineva la bordul unui CR-V acesta va sta confortabil, iar în spate locul pasagerilor poate fi comparat fără probleme cu cel dintr-o limuzină de clasă mare. Desigur, acest lucru se reflectă și în ceea ce privește capacitatea portbagajului, detaliu foarte important pentru o familie cu cel puțin un copil – 589 de litri și poate crește până la aproape 1.700 de litri

În ceea ce privește sistemul multimedia al mașinii, Honda Connect, acesta are la bază sistemul de operare Android 4.0.4 și un touchscreen rezistiv de 7 inchi care funcționează precum cel de pe o tabletă. În plus, sistemul suportă instalarea de aplicații și chiar o conexiune la internet prin intermediul telefonului mobil. Tot la capitolul tehnologie trebuie menționate sistemele de siguranță activă și pasivă - Collision Mitigation Braking System, Lane Departure Warning, Cross Traffic Monitor și tempomatul adaptiv Adaptive Cruise Control.

Prețul noului CR-V cu dieselul de 160 CP și tracțiune integrală pornește de la 32.600 de euro cu TVA inclus și puțin peste 43.000 de euro pentru versiunea de top. Prețul nu este unul mic, însă CR-V concurează, așa cum p face și restul gamei Honda nu doar cu alternativele de la mărcile de volum, ci chiar cu alternativele din segmentul premium, de la BMW sau Audi.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Alecu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu