Topul tranzacțiilor de birouri în Capitală este dominat de Oracle, Genpact și Carrefour

Știrea a fost publicată joi, 11 iunie 2015, 02:48 în categoria

Topul tranzacţiilor de birouri în Capitală este dominat de Oracle, Genpact şi Carrefour Cele mai mari zece tranzacții de birouri din București în primele patru luni ale acestui an au însumat circa 48.500 de metri pătrați, majoritatea fiind relocări și renegocieri sau prelungiri de contract, arată o analiză a ZF pe baza datelor transmise de firmele de consultanță imobiliară.

O bună parte a tranzacțiilor încheiate în perioada ianuarie-aprilie implică companii din IT sau FMCG, acestea fiind de altfel cele mai active industrii în privința mișcărilor din piața birourilor.

Cel mai mare contract este cel prin care furnizorul indian de servicii de outsourcing Genpact a preînchiriat pentru relocare o suprafață de aproximativ 22.000 de metri pătrați într-o clădire a proiectului Hermes Business Campus din zona Dimitrie Pompeiu, dezvoltat de belgienii de la Atenor, care va fi gata anul viitor.

O altă mare tranzacție a implicat închirierea a 10.000 de metri pătrați de către gigantul IT Oracle în cea mai înaltă clădire din București, Sky Tower, unde americanii vor să relocheze o parte din angajați. Singura cerere nouă din topul celor mai mari tranzacții este cea prin care Jacobs a închiriat 900 de metri pătrați în Floreasca Business Park

„Pentru tot anul 2015 ne așteptăm la un volum tranzacțional total cel puțin similar cu cel din 2014, adică 300.000 de metri pătrațI“, spune Mihai Păduroiu, head of office agency CBRE România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Andreea Neferu

0 comments :

Trimiteți un comentariu