VIDEO ZF Live: Cristian Milea, Opel: Dealerii noștri vor vinde peste 1.000 de mașini second-hand pe lună. Era nevoie de un comerț legal

Știrea a fost publicată miercuri, 17 iunie 2015, 03:48 în categoria

VIDEO ZF Live: Cristian Milea, Opel: Dealerii noştri vor vinde peste 1.000 de maşini second-hand pe lună. Era nevoie de un comerţ legal Creșterea cu 14% a importurilor de mașini second-hand și cererea existentă au convins încă o reprezentanță a unui constructor auto să intre pe acest segment de piață, care în total, a atins anul trecut un volum de peste 400.000 de unități (importuri și reînmatriculări).

„Am lansat anul acesta programul Opel Certified Used Vehicles ca un răspuns la o solicitare din piață. Opel este marca numărul doi ca volume second-hand importate. Pentru a legaliza acest comerț este nevoie de o platformă care să permită dealerilor Opel să facă serviciile de adresare a clientelei într-o formă unitară și profesionistă“, a spus Cristian Milea, country director Opel pentru România.

Serviciul a fost lansat în condițiile în care în primele cinci luni ale acestui an s-au înmatriculat peste 92.000 de mașini second-hand importate, în creștere cu 14% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor de la Poliție. Dintre acestea, aproape 16.000 de unități (o cotă de 18%) sunt autoturisme Opel.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Rosu

0 comments :

Trimiteți un comentariu