Templeton anunță în septembrie dacă mută administrarea activelor FP pe o entitate afiliată

Știrea a fost publicată vineri, 14 august 2015, 01:23 în categoria

Templeton anunţă în septembrie dacă mută administrarea activelor FP pe o entitate afiliată Noua lege a fondurilor de investiții alternative, categorie din care face parte Fondul Proprietatea (FP), impune reguli stricte privind capitalul social minim al administratorului. Franklin Templeton, care gestionează activele de 12,8 mld. lei ale FP, este înregistrat în România ca sucursală - fără personalitate juridică și fără capital social. Termenul limită pentru alinierea la cerințele legii expiră în mai 2016.

În raportul semestrial de administrare emis ieri, Franklin Templeton spune că își va face publică poziția privind aplicarea legislației de implementare a directivei administratorilor de fonduri de investiții alternative înainte de sfârșitul lunii septembrie. Reprezentanții Franklin Templeton nu au putut fi contactați până la închiderea ediției pentru detalii suplimentare.

Sfârșitul lunii septembrie este un termen limită mai important decât mai 2016 pentru că, potrivit contractului de administrare aprobat de acționari în toamna anului trecut și prin care Franklin Templeton a primit un nou mandat de doi ani la cârma FP, Fondul trebuie să țină o adunare generală în octombrie prin care acționarii să evalueze performanța Franklin Templeton din primul an de mandat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu