Rețelele din comerțul alimentar au avut în primele opt luni din acest an peste 120.000 de promoții în cataloagele pe care le publică periodic în România, cu 9.000 mai multe decât în perioada similară din 2014. Numărul ofertelor și reducerilor a crescut an de an în contextul în care românii au devenit adevărați „vânători“ de prețuri mici, iar cataloagele retailerilor au devenit „adevărate arme“ în lupta pentru consumatori.„(...) Pentru retailerii produselor de larg consum cataloagele cu promoții constituie în continuare un canal major de comunicare cu consumatorii finali. Conform datelor Focus Market Research, în decurs de doi ani, numărul promoțiilor din cataloagele principalilor retaileri FMCG a crescut cu peste 50%“, spune Pengo Zoltan, directorul companiei care centralizează doar promoțiile disponibile în cataloagele retailerilor, fără a merge în magazine la raft.
Aceste date ilustrează atât lupta acerbă din comerțul cu dominată alimentară cât și apetența românilor pentru oferte și reduceri. Înainte de criză românii se orientau în principal după brand și mai puțin după preț. Începând cu 2009 însă, consumatorul a devenit mai prudent, mai atent pe ce își cheltuie banii, iar lupta retailerilor a devenit mai acerbă. Acest lucru se vede și în preț, în august rata anuală a inflației a coborât la minus 1,9%, de la minus 1,7% în iulie. August a fost a treia lună de inflație negativă.
0 comments :
Trimiteți un comentariu