
Din rândul administratorilor, cea mai mare scădere de active a fost raportată de conturile aflate în gestiunea Erste Asset Management, care s-au depreciat cu 4,6 milioane de lei până la un total de 58 de milioane de lei la 31 august.
Cel mai probabil scăderea de active a avut loc ca urmare a retragerilor făcute de clienți.
Bursele europene au scăzut puternic în luna august pe fondul prăbușirii bursei chineze, dar și al temerilor investitorilor că în septembrie banca centrală a SUA ar putea face prima majorare de dobândă din ultimul deceniu.
Cel mai mare jucător de pe această piață a devenit Certinvest, administrator independent de fonduri, cu active de 75,4 milioane de lei de la un număr de peste 200 de clienți, preponderent persoane fizice.
În luna august, activele administrate discreționar de Certinvest au crescut cu aproape un milion de lei.
Conturile individuale permit clientului să stabilească cu administratorul personal o țintă de randament, o strategie de investiții și să își asume riscuri mai mari.
0 comments :
Trimiteți un comentariu