Sistemul bancar trece astăzi prin cea mai grea perioadă de după 1990, chiar mai grea decât în anii 1996-1999, când cea mai mare bancă locală, Bancorex, a trebuit să fie salvată cu banii statului și integrată în BCR.Statul a cheltuit atunci 2 mld. dolari pentru a înlocui cu titluri de stat în activele Bancorex creditele acordate – mai mult sau mai puțin fraudulos – către sute de companii și care nu au mai fost recuperate niciodată.
S-a spus atunci că administrarea de stat a fost de vină și că doar privatizarea va aduce eficiență în management, mai ales prin intervenția capitalului străin. Iată însă că, astăzi, Bancorexul din ’99 este extins la nivelul întregului sistem bancar.
Nivelul creditelor neperformante a ajuns în martie 2012 la 24% din total, după ce în decembrie 2008 era la 3%. Este adevărat că astăzi a coborât la 15%, dar asta doar ca urmare a scoaterii din bilanț a creditelor neperformante și vânzării lor către recuperatori.
Întrebarea este: cum de un sistem privat a ajuns la un nivel al creditelor neperformante de 12 mld. euro din credite totale de 50 mld. euro?
Unde au fost eficiența și grija pentru banii proprii a sistemului privat, unde a fost know-how-ul străin despre care s-a vorbit atât de mult că va fi salvator în acest sector pentru România?
Puțini recunosc situația dramatică a sistemului bancar de astăzi. Se pune capac peste frământările din bănci, peste blocarea pur și simplu a resurselor externe care ar trebui să irige economia românească aflată în mare nevoie de finanțare.
Este un eșec atât al sistemului, cât și al supravegherii, ca din decembrie 2008 până în august 2015 creditarea să scadă de la un sold de 51 mld. euro la unul de 48 mld. euro, în condițiile în care România este de mult printre ultimele țări din Europa la intermedierea bancară.
Sunt șapte ani de acum de când băncile trăiesc numai din reînnoiri de linii de finanțare și își amintesc practicile din anii ’90 când pur și simplu mutau banii populației în titluri de stat, ignorând creditarea privată. Mai mult, dacă nu ar fi intervenția statului prin programul Prima casă, scăderea soldului creditelor se duce de la 51 mld. euro în 2008 la 44 mld. euro!
„Deleveraging“. Iată că s-a găsit și un nume „trendy“ pentru acest fenomen, care înseamnă de fapt că în economie canalele pe care ar trebui să circule bani seacă de la o zi la alta.
Și asta în condițiile în care de șapte ani se pompează cu nemiluita bani în sistemul financiar internațional de către băncile centrale, la dobânzi de zero la sută sau negative despre care nu se mai poate spune că sunt dobânzi, ci pur și simplu cadouri făcute de băncile centrale băncilor comerciale pentru ca acestea să meargă mai departe cu banii în economia reală.
Cu toată incompetența și neglijența de care au dat dovadă acordând creditele la care un sfert din volum trebuie șters pentru că nu va mai fi niciodată recuperat, există resurse încă în sistem ca doi bancheri să fie plătiți astăzi în România cu peste un milion de euro pe an, conform informațiilor de la Autoritatea Bancară Europeană.
Ani de zile s-a spus că România trebuie să atragă bănci străine pentru că nu are destulă economisire locală, dar azi creditele reprezintă doar 94% din totalul depozitelor.
Situația îi afectează cel mai mult pe antreprenorii locali, care s-au trezit cu tăierea liniilor de finanțare și cu refuzul de a prelungi resursele financiare pentru proiecte de investiții. Mai ales că aceștia sunt dublu îndatorați față de multinaționale, așa cum reiese din analiza spre exemplu a primilor 100 de jucători din economie.
Este greu de înțeles cum, într-o economie care are nevoie de investiții ca de aer, băncile nu găsesc proiecte rentabile. Îmbunătățirea indicatorilor de profitabilitate ai companiilor locale – prin scăderea CAS și scăderea TVA la alimente care a dus la majorarea consumului – se vede că nu este de folos.
Soldul creditelor acordate companiilor, în lei și euro, era de 99 mld. lei în echivalent, în ianuarie 2009, pentru ca în iulie 2015 să fie la 105 mld. lei, ceea ce în euro înseamnă practic o scădere.
Ordinul este clar: ieșiți de pe România, curățați ce se mai poate curăța, înlocuiți în portofoliu ce se poate înlocui, mergeți pe garanția statului. Lipsa de angajament pentru dezvoltarea economiei locale este evidentă.
Din păcate, oamenii care conduc astăzi sistemul bancar, deși știu cât de gravă este situația și că într-o economie precum cea a României, care caută să se modernizeze, care are nevoie de tehnologie, unde companiile locale sunt chiar în etapa în care au un necesar de capital pentru echipamente, pentru utilaje, nu au de unde să se finanțeze, tac.
Saltul înainte de care are nevoie economia românească pentru o creștere economică de tip chinezesc, de peste 7% pe an, nu se poate face fără masivă finanțare. Un exemplu recent al unei companii din nordul țării, Romcab, profilată pe export, care a apelat la o bancă din est pentru un credit de 15 mil. euro, arată blocajul cu care se confruntă jucătorii locali în negocierile cu băncile.
În 1999, când Ziarul Financiar era la început, BNP Dresdner Bank a înființat o sucursală la București, unde și-a trimis un bancher din Londra. Erau ani în care banii băncilor mergeau în primul rând în titluri de stat, iar bancherul de la Londra a spus uimit atunci pentru Ziarul Financiar: „Eu știu că băncile trebuie să alerge după clienți, dar aici în România toți bancherii se miră când le spun asta“.
Era o problemă de atitudine de fapt atunci, iar astăzi, din păcate, vedem că rădăcinile acestui comportament față de client au rămas.
Am avertizat în 2009 și 2010 că majorarea dobânzilor va crea un val de credite neperformante, iar unele bănci mari din România acceptă abia acum că pur și simplu clienții nu mai pot plăti ratele și propun diverse programe de rate reduse.
Cam târziu. Oamenii au fost sufocați deja și au depus armele, dovadă fiind cei 800.000 de clienți care au întârziat peste 90 de zile cu plata ratelor. Când unu din patru clienți persoane fizice nu își mai poate plăti rata la bancă e o problemă de sistem și de politică bancară. Nu mai e vorba de erori sau derapaje ale departamentelor de risc.
Bancherii se plâng că nu sunt iubiți și că rolul lor de intermediari financiari nu este înțeles. Dar care rol de intermediar financiar, când tocmai acest rol devine din ce în ce mai redus în economia românească în ultimii șapte ani?
0 comments :
Trimiteți un comentariu