Și dacă banii băncilor centrale ar intra în contul fiecărui om în loc să-i facă pe bogați și mai bogați...

Toți cei care lucrează în finanțe datorează ceva programelor de quantitative easing (QE), de achiziții de active cu bani special emiși în acest sens, lansate de băncile centrale, scrie într-o opinie publicată de Financial Times Paul Marshall, președintele fondului de hedging londonez Marshall Wace.

Noul premier „din umbră” al Marii Britanii (principalul partid de opoziție din Marea Britanie are un guvern alternativ) are dreptate într-o privință. Ajustarea cantitativă a salvat băncile care împart cu generozitate bonusuri și i-a făcut pe bogați mai bogați.   Este surprinzător că opoziția britanică și alte formațiuni de stânga nu au făcut mai multă gălăgie pe această temă. Probabil au crezut că este prea complicat. Însă nu este așa, iar o astfel de dezbatere ar putea ațâța simțul justiției al alegătorilor mai mult decât amenin­țarea cu impozitarea averilor sau taxarea tranzacțiilor financiare. Declarațiile publice privind scopul ajustării cantitative făcute de băncile centrale sunt voit de neînțeles. Este cât se poate de evident că deprecierea yenului este efectul efortului masiv al Băncii Japoniei de a printa bani. Premierul Shinzo Abe și guvernatorul Haruhiko Kuroda nu o spun direct deoarece ar fi toxic din punct de vedere politic. Nici președintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi nu ar recunoaște că distorsionează artificial piața obligațiunilor pentru ca guvernele supraîndatorate de la periferia zonei euro să se poată bucura în continuare de costuri scăzute ale capitalului. Însă exact acest lucru îl face Draghi.

În schimb, șefii băncilor centrale vorbesc de două obiective principale ale QE.

Primul este menținerea lichidității în sistemul bancar pentru prevenirea înghețării creditării și apariției unei crize de proporțiile celei din anii ’30. Al doilea este stimularea a ceea ce ei numesc „culoarul portofoliului” prin intermediul achizițiilor de obligațiuni suverane. Obligațiunile guvernamentale reprezintă o referință fără risc pentru piețele financiare. Dacă este redusă această rată fără risc prin cumpărarea de obligațiuni, de datorii, sunt împinse în sus prețurile tuturor celorlalte active, de la credit la acțiuni și proprietăți imobiliare.

Băncile, care o o pondere mare a datoriilor în capital, au beneficiat cel mai mult. Au beneficiat și fondurile care gestionează active și cele de hedging. Proprietarii de active imobiliare s-au îmbogățit ca bandiții. De fapt, toți cei care dețin active au devenit mai bogați. Toți cei care lucrează pe piețele financiare datorează ceva către QE. Nu este o surpriză că stânga este furioasă din această cauză, și nici că eu caută alte versiuni de QE care nu aduce beneficii atât de directe bacherilor și celor bogați. În locul creșterii lichidității prin cumpărarea de obligațiuni suverane de la bănci, băncile central ear putea răspândi dragoste depozitând banii suplimentari în contul bancar al fiecărei persoane. În Marea Britanie, QE a majorat lichiditatea de pe piață cu 375 de miliarde de lire sterline, sau cu 5.800 de lire de persoană. Dacă acești bani ar fi fost distribuiți echitabil, ei s-ar fi dus probabil pe consum și nu în averile celor care și așa sunt îndeajuns de bogați sau pe salvarea băncilor.

Jeremy Corbyn, noul lider al laburiștilor, propune o altă abordare: QE pentru proiecte de infrastructură. Banca centrală ar cumpăra obligațiuni direct de la Trezorerie în ideea că fondurile vor fi folosite pentru contruirea de locuințe și de infrastructură pentru transport. Însă momentul este nepotrivit. Banca Angliei consideră că nu mai este necesară continuarea QE, iar orice efort mai mare de a printa bani riscă să scoată inflația de sub control. Dar dacă ideea este păstrată pentru a fi aplicată când țara se va confruta cu o altă criză, ar fi ceva de privit cu respect.

Unii spun că printarea de bani care să fie cheltuiți pe infrastructură ar submina independența băncii centrale forțând-o să facă achiziții direct de la Trezorerie. Însă politica monetară depășește deja limitele normalului și influențează distribuirea bunăstării. QE are efecte clare asupra averilor, iar aceste efecte ar fi putut fi amortizate prin măsuri fiscale. Toare partidele politic ear trebui să țină seama de aceasta. La fel și toși cei care vor ca piețele libere să-și mențină legitimitatea.

Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Bogdan Cojocaru