Toată lumea răsuflă ușurată: Americanii nu majorează acum dobânzile la dolari, prelungind viața unor piețe financiare muribunde

Știrea a fost publicată joi, 17 septembrie 2015, 23:00 în categoria

Toată lumea răsuflă uşurată: Americanii nu majorează acum dobânzile la dolari, prelungind viaţa unor pieţe financiare muribunde Rezerva Federală Americană a păstrat rata dobânzii neschimbată după ședința de politică monetară de astăzi, fără să opereze nicio schimbare. Îngrijorările crescânde despre economia fragilă mondială și-au pus amprenta asupra ședinței FED și au lăsat o imagine a unei reveniri încă slabe a economiei Statelor Unite.

FED a păstrat rata dobânzi între 0 și 0,25%.

Banca centrală americană a explicat că o serie de riscuri globale și alți factori au contribuit la decizia de amânare a ceea ce ar fi fost prima majorare a dobânzii de politică monetară din aproape un deceniu.

"Recentele evoluții economice și financiare de la nivel global pot restrânge activitățile economice într-o anumită măsură și riscă să exercite presiune asupra inflației pe termen scurt", a comunicat Rezerva Federală la finalul reuniunii de două zile.

"Riscurile asupra economiei americane rămân aproape echilibrate, dar este monitorizată situația externă", a explicat Banca centrală americană.

Instituția a sugerat că ar putea exista o majorare a ratei dobânzii monetare anul acesta. Viitoarele reuniuni sunt programate în octombrie și decembrie.

Totuși, unii analiști estimează că FED va păstra dobânda pe loc până în 2016.

Fed risca să declanșeze „panică și confuzie“ pe piețele emergente dacă ar fi decis să majoreze dobânzile în ședința astăzi, a avertizat, într-un interviu acordat Financial Times, economistul-șef al Băncii Mondiale Kaushik Basu. Co­mentariile sale rezonează cu avertismentele date de Fondul Monetar Internațional. „Economia mon­dială arată atât de șifonată încât dacă SUA alege să acționeze rapid în mijlocul acestor turbulențe cred că impactul asupra eco­nomiilor emer­gente va fi destul de rău“, a spus Basu.

Cea mai mare temere era că turbu­len­țele din economiile emergente, care con­tribuie cu ceva mai puțin de jumătate la economia mondială, se vor propaga în țările dezvoltate.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ştefan Stan

0 comments :

Trimiteți un comentariu