Recapitalizarea bănicilor este măsura urgentă pe care trebuie să o adopte guvernul lui Alexis Tsipras, victorios în alegerile anticipate de duminică. Nu în ultimul rând însă, aducerea pe linia de plutire a unei țări care a pierdut în îndelungata criză 25% din PIB este sfidarea supremă a unui guvern constrâns să respecte și regulile aspre ale austerității, așa cum singur s-a angajat când a semnat acordul de salvare cu creditorii.Noul acord de salvare convenit de Grecia cu creditorii, în valoare de 86 mld. dolari, prevede ca Parlamentul elen să aprobe planul de recapitalizare a băncilor până pe 15 octombrie, astfel încât legislația să fie corelată cu operațiunile Fondului Elen de Stabilitate Financiară (HFSF) și cu noua directivă europeană referitoare la întărirea băncilor. Uniunea Europeană l-a felicitat ieri pe Alexis Tsipras pentru victoria partidului său de stânga, însă a adăugat că „nu mai e timp de pierdut“ când vine vorba de implementarea noilor reforme. „Comisia îl felicită pe Alexis Tspiras pentru victoria obținută“, a declarat Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. „Însă noul guvern va trebui acum să se ocupe de acele reforme. Este foarte multă muncă de făcut și niciun pic de timp de pierdut.“ Guvernul interimar elen a înființat, în ultimele săptămâni, un organism special cu participarea Ministerului de Finanțe, a Băncii Greciei, dar și a HFSF cu ajutorul căruia să se poată concepe un plan de opțiuni pentru recapitalizarea instituțiilor financiare și să se poată lua decizii la timp.
Potrivit programului, calitatea portofoliilor de credite ale băncilor trebuie evaluată până la 30 septembrie, iar pentru a determina necesarul de capital al fiecărei bănci, la începutul lunii octombrie vor fi efectuate teste de stres. Surse bancare au declarat că testele de stres vor fi publicate la sfârșitul lunii octombrie, băncile având apoi la dispoziție câteva săptămâni pentru a analiza interesul investitorilor străini de a participa la majorările de capital.
În prezent, o estimare a necesarului de capital pentru fiecare bancă este dificil de realizat, o mare parte din acesta urmând a fi stabilit prin estimările macroeconomice utilizate de Banca Centrală Europeană (BCE). Cu toate acestea, creditorii Greciei insistă pentru o recapitalizare semnificativă, care să ofere băncilor o protecție decisivă și flexibilitate pentru managementul creditelor neperformante. La polul opus însă, investitorii pun presiuni pentru ca recapitalizarea să nu conducă la o diluare semnificativă a acțiunilor actuale.
În România sunt active patru bănci elene, acestea cumulând aproximativ 12% din activele sistemului bancar. Astfel, Eurobank controlază Bancpost, National Bank of Greeece deține Banca Românească, în timp ce Alpha Bank și Piraeus Bank sunt prezente sub brand propriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu