vineri, 2 octombrie 2015

ASF ia în calcul creșterea primei pentru polițele obligatorii de locuințe sau introducerea unei franșize

ASF ia în calcul creşterea primei pentru poliţele obligatorii de locuinţe sau introducerea unei franşize Mai puțin de o cincime din locuințele din România au asigurare obligatorie, în condițiile în care în prezent o poliță costă 10 sau 20 de euro pe an.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) analizează posibilitatea majorării primei pentru polițele obligatorii de locuințe (PAD) sau introducerea unei franșize deductibile din suma asigurată care presupune o obligație de plată și din partea asiguratului în cazul producerii unuia dintre cele trei riscuri asigurate și anume cutremur, incendiu și inundații din cauze naturale.

În prezent tariful unei asigurări obligatorii este de 10 euro, respectiv 20 de euro pe an, în funcție de materialul din care este construită locuința.

„UNSAR (asociația asigurătorilor locali - n.red.) împreună cu ASF analizează introducerea unei franșize deductibile din suma asigurată în cazul asigurărilor obligatorii de locuințe sau creșterea primei“, a declarat Nicoleta Radu-Neacșu, director general al PAID, societatea care deține monopulul în emiterea polițelor PAD, în cadrul unei conferințe organizate ieri de Xprimm. PAID avea circa 1,5 milioane de polițe în vigoare la finalul lunii august.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu