vineri, 9 octombrie 2015

Persoanele fizice vor fi scutite de penalități de întârziere pentru datoriile la stat

Persoanele fizice vor fi scutite de penalităţi de întârziere pentru datoriile la stat Guvernul va scuti și persoanele fizice, pe lângă firme, de la plata penalităților stabilite pentru întârzierea la achitarea datoriilor către bugetul de stat, precum cele provenite din închirierea unor imobile sau din drepturi de autor, dar ar putea renunța și la o parte din dobânzile aplicate.

„Ieri (miercuri - n.r.) a fost pe masa guvernului un proiect de amnistie fiscală, destinat contribuabililor persoane fizice și juridice care au de plătit dobânzi și penalități de întârziere (aferente impozitelor neachitate - n.red.), să le putem șterge penalitățile dacă își vor plăti până în martie 2016 principalul și dobânzile. Mai mult, nu mai cerem garanții pentru această eșa­lonare“, a declarat ieri ministrul finanțelor Eugen Teo­do­rovici. El a arătat că, astfel, firmele pot participa la licitații, după ștergerea acestor penalități, guvernul dorind să impulsioneze piața.

Ministrul a precizat că penalitățile sumelor aferente nu se vor aplica nici pentru cei care depun declarații rectificative până în martie 2016. „Eu încerc să mai adaug ceva. Pe lângă penalitățile care se șterg, și măcar o parte din dobânzi, până la limita costului pe care îl am atunci când eu mă împrumut din piață ca stat, să poată fi șterse“, a menționat Teodorovici.

Statul român se împrumută în prezent, în medie, la dobânzi de 1,5% pe an. Ministrul a punctat, răspunzând unei înrebări, că penalitățile de întârziere vor fi șterse pentru datoriile „din orice zonă“, incluzându-le astfel și pe cele aferente contractelor de drepturi de autor. Potrivit proiectului de ordonanță de urgență publicat vinerea trecută de Finanțe, companiile care înregistrează la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalitățile de întârziere aferente dacă achită până la 31 martie obligațiile principale de plată, iar până la 30 iunie dobânzile aferente.

Astfel, penalitățile de întârziere aplicate pentru datoriile înregistrate vor fi anulate dacă firmele îndeplinesc o serie de condiții, printre care stingerea, până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, a eventualelor dobânzi calculate până la data achitării obligațiilor de plată principale.

De asemenea, trebuie să achite datoriile principale curente, până la data depunerii cererii de anulare apenalităților de întârziere, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie și 31 martie 2016.

Firmele cu datorii vor depune toate declarațiile fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data înregistrării cererii de anulare a penalităților de întârziere, al cărei termen maxim este 30 iunie 2016.

Prin proiectul de act normativ Guvernul intenționează să anuleze și penalitățile de întârziere datorate și neachitate la 30 septembrie 2015, aferente obligațiilor de plată principale cu termene de plată anterioare acestei date și stinse până atunci, cu condițiile ca până la 31 martie firmele să stingă dobânzile aferente respectivelor obligații de plată principale și să depună cererea de anulare a penalităților de întârziere până la 30 iunie 2016.

Proiectul ar putea fi aprobat în guvern săptămâna viitoare.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Raluca Ghinea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu