marți, 6 octombrie 2015

Piața aplicațiilor pentru televizoare inteligente va exploda în viitor

Piaţa aplicaţiilor pentru televizoare inteligente va exploda în viitor Utilizarea aplicațiilor TV va crește exponențial în următorii ani, la fel cum s-a întâmplat și în cazul aplicațiilor dedicate dispozitivelor mobile - smartphone-uri și tablete, estimează reprezentanții locali ai celor mai mari producători de smart TV-uri la nivel global.

„Estimăm că în următorii ani, piața aplicațiilor pentru TV va înregistra o creștere exponențială, așa cum a fost și creșterea de pe piața aplicațiilor mobile. După dezvoltarea ecosistemului de aplicații pentru telefoanele mobile, utilizatorii caută extinderea aplicației și către ecrane mai mari, cum este televizorul“, a declarat Victor Armășelu, șeful diviziei de consumer elec­tronics din cadrul Sam­sung România.

„Numă­rul de apli­cații va crește exponențial pe măsură ce smart TV-urile cresc con­stant în cotă de piață și ajung în locuințele româ­nilor“, a precizat și Sorin Spînu, senior sales manager al diviziei de home entertain­ment din cadrul LG Electro­nics România.

În prezent, rata de pene­trare a smartphone-uri­lor în rândul utilizatorilor de telefonie mobilă este de aproximativ 40%, în timp ce doar 9% dintre gospodăriile cu acces la internet fix folosesc smart TV-urile pentru a naviga pe internet, conform datelor publicate de arbitrul telecom.

Cele mai utilizate aplicații pentru smart TV-uri din România sunt cele care oferă acces la conținut video, iar pe primul loc este Google YouTube, conform datelor furnizate ZF de companii.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu