Procesul prin care
Volksbank
va fi integrată în
Banca Transilvania
a ajuns în stadiul de testare și de simulare a integrării platformelor IT, iar cei care se ocupă de tranziție deja pregătesc etapa finală, prin care clienții Volksbank vor fi „adoptați“ de BT, potrivit lui Andrei Dudoiu, CEO-ul Volksbank, omul trimis de Banca Transilvania să facă integrarea.
„Ne pregătim pentru etapa finală, intrăm în ultimul trimestru, în care vom acorda atenție maximă experienței pe care o vor avea clienții la migrarea de la Volksbank la Banca Transilvania, care va fi la finalul anului. Peste trei luni, în 31 decembrie, vom fi o singură bancă și aceeași echipă“, a declarat Andrei Dudoiu pentru ZF. El a preluat în primăvara acestui an poziția de CEO al Volksbank România.
Banca Transilvania a estimat că va prelua de la Volksbank un număr de 190.900 de clienți de retail, care se vor adăuga la cei 1,9 milioane de clienți activi, atât companii cât și persoane fizice, din portofoliul BT. Banca Transilvania este acum pe locul trei în sistemul bancar, poziție pe care s-a plasat și Volksbank în anii de creștere economică. După finalizarea procesului de preluare a Volksbank, Banca Transilvania se îndreaptă spre locul doi în piață, ocupat în prezent de
BRD-SocGen
.
Volksbank și BT: „Începem migrarea clienților. La 31 decembrie vom fi o singură bancă și aceeași echipă“
Știrea a fost publicată luni, 5 octombrie 2015, 01:26 în categoria Bănci și Asigurări
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom
)
0 comments :
Trimiteți un comentariu