Cum arată azi sistemul de pensii private și ce soluții există pentru accelerarea pilonului de pensii facultative

Știrea a fost publicată joi, 26 noiembrie 2015, 00:02 în categoria

Cum arată azi sistemul de pensii private şi ce soluţii există pentru accelerarea pilonului de pensii facultative Pensiile private obligatorii repre­zin­tă „regele“ sistemului, în condițiile în care au peste 90% din active și din nu­mă­rul de participanți, în timp ce pen­siile facultative îmbracă rolul de „ce­nușă­reasă“ a industriei, deși au luat star­tul cu un an înaintea celor obligatorii.

Sistemul de pensii private care a fost pus pe picioare pe piața locală în ur­mă cu aproape opt ani a ajuns în pre­zent la o avere totală de 23 miliarde de lei (5 mld. euro) și 6,7 milioane de depo­nenți, potrivit datelor Autorității de Su­praveghere Financiară (ASF).

În 2007 s-a dat drumul pensiilor private facultative, iar un an mai târziu, în 2008, fondurile de pensii private obli­gatorii au început să colecteze primele con­tribuții, fixate atunci la 2% din ve­nitul brut al angajatului. În mai 2008, toți românii cu vârstă de până la 35 de ani și cu un job „cu carte de muncă“ au devenit contributori la un fond de pensii obligatorii, într-un de­mers al guvernului de a preda o parte din pova­ra de pe „umerii“ sistemului pu­blic de pensii către sectorul privat.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Anelis Baciu

0 comments :

Trimiteți un comentariu