
Există în viitorul guvern o reprezentare a partidelor, e adevărat mai puțin vizibilă la suprafață, combinată cu „filieră bruxelleză” apropiat viitorului premier, așa ca să se asorteze cu batista lui de „tehnocrat”.
În orice caz, ambii viitori vicepemieri - Vasile Dâncu și Costin Borc - au avut legături cu partidele; sigur, în doze foarte diferite.
De săptămâna viitoare, de dezoltarea României se va ocupa, pentru un an, „un mare tehnocrat” în persoana lui Vasile Dâncu. El va fi ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, minister care gestioneză fonduri de 6,7 miliarde de euro bani UE, în exercițiul financiar 2014 – 2020. A fost senator PSD și ministru în guvernul Năstase la „Ministerul Informațiilor Publice”, numit la vremea respectivă „Ministerul Propagandei” pentru că exact cu asta se ocupa. Era un fel de „Minister al Adevărului”, din romanul 1984 a lui Orwell. S-a lipit apoi de Geoană pe care l-a împins la putere și este în acest moment intimul lui Liviu Dragnea dar și ideolog neuns al partidului. În rest, Dâncu este sociolog, profesor universitar, conducător de doctorate, este un nume în piața publică, dar nicidecum „tehnocrat”, cum și alții din viitorul guvern nu sunt „tehnocrați”.
Marius Bostan, de la comunicații, a fost apropiat de PNȚCD ca și, pentru o vreme, Costin Borc ministru al economiei (fost consilier al premierului PNȚCD Radu Vasile), oameni care s-au împlinit apoi în business, primul conducând o companie, VMB Parteners care a intermediat primele obligațiuni municipale (cu ce rezultat pentru municipalități este o altă discuție), cel de-al doilea ajungând șeful multinaționalei Lafarge Romania, o poziție de invidiat și o împlinire pentru orice om de business.
Lazăr Comănescu viitorul ministru de externe (pentru a doua oară) este diplomat de carieră, dar vine în acestă postură din poziția de consilier al lui Klaus Iohannis – se putea ca președintele să nu aibă și el „reprezentant” în guvern?
Un alt viitor ministru
Adrian Curaj, propus pentru portofoliul educa
ț
iei, a fost consilier al premierului CălinPopescu – Tăriceanu.
Găsim în guvernul Cioloș și “filiera bruxelleză”.
Ministrul finanțelor Anca Dana Drag Paliu vine pe această poziție de la Direcția Generală de Economie a Comisiei Europene, după ce a lucrat peste 10 ani la Biroul FMI de la București. Înainte de asta a lucrat la BNR. Va foarte interesant de văzut, prin urmare, cum se va poziționa față de scăderea taxelor.
Mihnea Motoc, ministrul apărării este diplomat de carieră și a fost trimis de Iohannis ambasador la Londra de puțină vreme, după ce a fost pentru mulți ani ambasador la UE.
Achim Irimescu, la agricultură, vine de la Reprezentanța României pe lângă UE - lucrează de aproape 20 de ani la Bruxelles (a fost și secretar de stat în Ministerul Agriculturii în 2012, când Cioloș era titular al ministerului).
Și Aura Răducu, viitorul ministru al fondurilor europene are legături strânse cu Bruxellesul, este, actualmente,expert în finanțări europene la BERD și a lucrat înainte la DG Regio.
Prin urmare, avem un guvern pestriț, cu unii oameni apropiați de partide, cu alții care au avut legături cu partidele dar și-au găsit succesul în mediul privat, cu specialiști care nu au avut de-a face cu administrația internă până acum sau cu alții care au experimentat ambele situații – birocrația autohtonă și pe cea europeană.
”Am urmărit să aleg oameni cu competențe și experiență sau chiar români care lucrează în administrația europeană, oameni care activează în organizații din societatea civilă. M-am orientat spre oameni cu viziune, cu idei și experiență în management”, a spus premierul desemnat, la prezentarea echipei.
Cât despre prezența lui Vasile Dâncu în echipa guvernamentală, el a susținut: L-am ales pe pentru că are "experiență profesională și viziune", nu pentru calitatea acestuia de fost membru PSD.
Nu-l credem, dar, dacă acesta a fost prețul pentru a trece guvernul de votul parlamentar, atunci este riscul premierului.
Un lucru nu poate spune însă prim-ministrul desemnat: că are guvern de tehnocrați. Restul rămâne de demonstrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu