miercuri, 11 noiembrie 2015

Producătorii de alimente și băuturi au reluat recrutările

Producătorii de alimente şi băuturi au reluat recrutările Angajările din industria alimentară și a băuturilor, care ge­nerează anual afaceri de 50 mld. lei, au fost reluate în acest an după scăderi continue în anii de criză, primele două tri­mestre aducând o creștere a numărului de salariați din sector.

În criză, acest sector a pierdut circa 30.000 de oameni, ajungând anul trecut la aproximativ 175.000 de salariați. Moto­rul relansării angajărilor din industrie a fost reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator începând cu luna octombrie a anului trecut, dar și optimismul adus de reducerea TVA la alimente începând cu luna iunie a acestui an.

„Una dintre cele mai bune decizii luate în ultimii ani este re­ducerea CAS. Din momentul în care CAS s-a redus am ajuns la 2.200 de salariați față 1.800 de angajați la finalul anului trecut. În plus, banii aceștia care ne-au rămas, i-am fo­losit la creș­terea salariilor, ceea ce a ajutat la majorarea mul­țumirii sa­la­riaților și implicit la o îmbunătățire a pro­duc­ti­vi­tății an­ga­ja­ți­lor“, a declarat Radu Timiș, președinte și ac­ționar Cris-Tim, unul dintre cele mai mari grupuri din industria alimentară locală.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu