Asus: Anul viitor vânzările de smartphone-uri vor depăși livrările de laptopuri

Știrea a fost publicată vineri, 11 martie 2016, 03:08 în categoria

Asus: Anul viitor vânzările de smartphone-uri vor depăşi livrările de laptopuri Compania taiwaneză țintește să vândă 100.000 de smartphone-uri anul acesta pe piața de retail și peste 130.000 de laptopuri.

Compania taiwaneză Asus, cunoscută în principal ca producător de componente PC și de laptopuri, are în prezent ca obiectiv principal creșterea vânzărilor de smartphone-uri, ținta fiind ca acestea să depășească pentru prima oară livrările de laptop-uri pe plan local în 2017. La nivel global, producătorul taiwanez de electronice vinde deja mai multe telefoane inteligente decât laptopuri.

„Ținta este ca anul viitor smartphone-urile să depășească laptop-urile din punct de vedere valoric în cifra de afaceri. Cantitativ, obiectivul poate fi atins mai ușor“, a declarat Ciprian Donciu, country manager și business development manager în cadrul Asus România. El a explicat că este mai greu ca vânzările de smartphone-uri să aibă o pondere mai mare în cifra de afaceri decât laptopuri fiindcă prețul mediu al unui telefon Asus este de circa 800 de lei, în timp ce un laptop costă în medie 2.500 de lei.

În 2015, compania taiwaneză a vândut pe plan local peste 500.000 de produse, afacerile totale apropiindu-se de 110 milioane de dolari. Din volumul total de produse vândute, 125.000 au fost laptopuri și 25.000 smartphone-uri, în condițiile în care telefoanele au fost lansate în a doua jumătate a anului și au fost comercializate doar pe piața de retail.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Ioana Nita

0 comments :

Trimiteți un comentariu