La șase luni după scandalul Dieselgate, atmosfera din orașul de origine al VW e și mai sumbră

Știrea a fost publicată luni, 21 martie 2016, 02:18 în categoria

La şase luni după scandalul Dieselgate, atmosfera din oraşul de origine al VW e şi mai sumbră Când Martin Winterkorn a vizitat Wolfsburg, orașul de origine al producătorului auto german Volkswagen, era „vizibil abătut“, potrivit opticianului său. Vizita fostului CEO al VW nu a avut loc însă în septembrie anul trecut, când a demisionat, ci săptămâna trecută, scrie Reuters.

La șase luni după declanșarea scandalului emisiilor toxice, atmosfera din Wolfsburg, unde aproape jumătate din populație lucrează la fabrica gigant a producătorului auto sau în businessuri asociate, este la fel de sumbră ca și starea de spirit a lui Winterkorn și există puține semne de îmbunătățire.

VW rămâne prins în scandalul privitor la manipularea testelor de emisii și se confruntă cu o serie întreagă de procese. În condițiile în care muncitorii se tem pentru locurile lor de muncă, iar prăbușirea rezultatelor VW afectează puternic finanțele municipale ale Wolfsburg, puțini sunt cei care întrevăd vreo luminiță la capătul tunelului.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu