Lidl România a dat startul înscrierilor în programul de trainee pentru studenți

Știrea a fost publicată joi, 10 martie 2016, 20:28 în categoria

Lidl România a dat startul înscrierilor în programul de trainee pentru studenţi Retailerul german Lidl a dat startul celei de-a treia ediții a programului de management trainee prin care pregătește timp de 12 luni tineri care vor să dezvolte o carieră în domeniul retailului.

În cadrul programului, tinerii participanți se vor familiariza cu procesele specifice companiei, desfășurându-și activitatea în cadrul magazinelor pe o perioadă nedeterminată, iar ulterior în cadrul sediilor regionale Lidl.

„Credem în tineri, în dăruire și în ideile lor inovative. Tocmai de aceea vrem să îi susținem în depășirea greutăților pe care le întâmpină legat de găsirea primei slujbe – România fiind pe ultimele locuri în ceea ce privește angajabilitatea absolvenților de facultate”, spune Frank Wagner, președintele consiliului de conducere al Lidl România.

Pentru a face parte din programul de trainee management, cei care aplică trebuie să fie absolvenți de facultate cu profil economic, umanist sau tehnic, cu un nivel ridicat de cunoaștere a limbii engleze sau a celei germane. Mai mult, tinerii care vor să participe pot aplica online până la data de 30 aprilie

. Iar procesul de recrutare ulterior constă într-o discuție telefonică, o evaluare online și un interviu individual cu reprezentanții Lidl.

Ultima parte a programului se desfășoară la sediul central, unde participanții vor beneficia de formare și pregătire în cadrul fiecărui departament Lidl.

„Căutăm tineri ambițioși cărora să le asigurăm cel mai bun start în carieră și a căror loialitate să o câștigăm asigurându-le beneficii de dezvoltare personală, profesională și financiară”, a mai spus Frank Wagner.

Programul se va desfășura din septembrie anul acesta până în octombrie 2017. La ediția anterioară au aplicat pentru program peste 1.500 de candidați.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mihaela Pascari

0 comments :

Trimiteți un comentariu