Eurosender, o platformă online de expediții, prezentă de anul trecut și pe piața locală, spune că peste 50% din utilizatorii care trimit colete peste hotare sunt din București și Moldova, în timp ce ponderea livrărilor din partea de vest a țării este de numai 15%. Eurosender este o platformă online de expediții, fondată în Slovenia care are operațiuni în peste 26 de țări.De la lansarea de pe plan local, compania a investit peste 200.000 de euro pentru extinderea echipei de suport clienți și pentru campaniile de marketing. „Am înregistrat o evoluție foarte bună pe segmentul B2B (...).
În același timp, ne-am concentrat pe dezvoltarea serviciilor pentru clienții casnici, având în vedere extinderea partenerilor curieri cu care lucrăm și menținerea unor costuri extrem de competitive”, a spus Gabriela Buzoianu, country manager al Eurosender. Costurile practicate de Eurosender ajung la aproximativ 25 de euro pentru un colet de 20 de kilograme, transmis din România în Italia sau Germania, potrivit datelor prezentate anterior de companie.
Ponderea clienților companii în numărul total de utilizatori ai platformei a ajuns la 55%. Din totalul clienților B2B, 40% provin din București și Ilfov, 25% din județul Cluj, aproximativ 15% din județul Timiș și restul sunt din Sibiu, Brașov și alte zone ale țării.
0 comments :
Trimiteți un comentariu