Șeful SIF Transilvania despre transformarea în fond de investiții alternative: „Îmi este frică că SIF-urile vor dispărea dacă se pun limitări și noi condiții de funcționare“

Știrea a fost publicată vineri, 18 martie 2016, 03:53 în categoria

Şeful SIF Transilvania despre transformarea în fond de investiţii alternative: „Îmi este frică că SIF-urile vor dispărea dacă se pun limitări şi noi condiţii de funcţionare“ Cele cinci SIF-uri și administratorul Fondului Pro­prietatea, cu active cumulate de 18 miliarde de lei, trebuie să se autorizeze la Autoritatea de Supra­veghere Financiară sub noua lege a adminis­tra­torilor de fonduri de investiții alternative, însă există temeri în piață că schimbările produse de această nouă autorizare alături de un nou proiect de lege destinat exclusiv fondurilor de investiții alter­native, aflat acum în lucru, ar putea aduce limitări și restricții în investițiile și activitatea SIF-urilor.

Dacă pentru Fondul Proprietatea situația s-a rezolvat prin mutarea administrării pe o divizie din Luxemburg a Franklin Templeton, autorizată să gestioneze fonduri de investiții alternative, în cazul SIF-urilor situația este mai complicată. Și pentru că SIF-urile funcționează de 20 de ani ca societăți de investiții financiare reglementate și de legea societăților comerciale și de legea pieței de capital și de regulamentele specifice ale ASF destinate fondurilor de investiții.

Termenul-limită pentru încadrarea în legea numărul 74/2015 a adminis­tratorilor de fonduri de investiții alter­native expiră pe 23 mai.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Roxana Pricop

0 comments :

Trimiteți un comentariu