Prăbușirea prețului țițeiului (care va fi urmată cu o anumită întârziere de cea a gazului natural) a generat un tsunami ale cărui consecințe vor fi resimțite pe termen lung și vor reconfigura în mod brutal sectorul producției de hidrocarburi.Articolul își propune să analizeze câteva din consecințele actualei situații asupra companiilor, dar și a politicilor guvernamentale în domeniu, inclusiv regimul de taxare.
Drama producătorilor
Un preț redus al barilului reduce veniturile din activitatea de producție, cu impact asupra profitabilității acestui segment. Spre exemplu, în trimestrul III din 2014, cu barilul la peste 100 USD, Supermajors au înregistrat un profit de 22,9 mld. USD. Un an mai târziu, în trimestrul III din 2015, profitul acestora dispărea complet. Multe companii de dimensiuni mai reduse au trecut pe pierdere, confruntându-se cu spectrul falimentului. În același timp, un preț scăzut al barilului înseamnă profituri mai mari pentru segmentul de rafinare, ceea ce oferă protecție crescută și volatilitate redusă companiilor integrate vertical.
Companiile care au un grad de îndatorare ridicat și care trebuie să ramburseze din împrumuturi sunt mai vulnerabile, ca și cele mai puțin diversificate.
În condițiile unui preț scăzut, principala prioritate a companiilor din sectorul de producție o reprezintă conservarea poziției financiare, respectiv a lichidităților care asigură supraviețuirea chiar în condițiile înregistrării de pierderi. Pericolul cel mai mare pe termen scurt nu îl reprezintă pierderile (sub condiția menținerii unor capitaluri proprii pozitive), ci lipsa lichidităților. În acest scop, producătorii urmăresc creșterea veniturilor și scăderea cheltuielilor pentru a păstra un bilanț contabil puternic.
O perioadă prelungită cu un preț redus al barilului este un test extrem de dur și va curăța piața de jucătorii vulnerabili prin preluări și fuziuni sau falimente, rezultând în final companii mai puternice.
Se constată că, pe măsură ce prețul scade, se pompează din ce în ce mai mult țiței (Graficul 1) din zăcămintele existente, atât pentru generarea de venituri, cât și pentru conservarea sau chiar creșterea cotei de piață, ajungându-se în situația ca în medie în 2016 producția zilnică să depășească consumul cu cca 1,8 mil. barili, excedentul trebuind stocat în tancuri petroliere aflate în apropierea marilor terminale maritime de export.
Graficul 1
O altă sursă de venituri pentru producători o poate reprezenta vânzarea de active sau de segmente de business care sunt „non core“ sau nu sunt aliniate cu strategia.Spre exemplu, Occidental Petroleum și-a separat activitățile convenționale din California într-o altă companie, ceea ce îi permite să se concentreze pe proiecte de creștere a gradului de recuperare pentru clienți prin tehnici de foraj sofisticate.
În ceea ce privește reducerea cheltuielilor, se practică:
a) amânarea investițiilor neîncepute (380 mld. USD blocate în 2016 la nivel global, cu reducerea cu 50% a comenzilor de utilaje și echipamente în SUA);
b) exercitarea de presiuni asupra furnizorilor (discounturi de până la 30%) de echipamente și de servicii (companii precum Hughes Baker, Schlumberger și Haliburton concediind fiecare zeci de mii de angajați și confruntându-se cu o reducere a cursului acțiunilor de 30-40%) și, în sfârșit;
c) restructurarea operațiunilor și personalului (cca 200.000 de locuri de muncă fiind în pericol iminent).
O întrebare care se pune în mod frecvent, și nu întotdeauna în cunoștință de cauză, este până la ce nivel al prețului barilului rezistă producătorii? Evident, pentru fiecare producător există un preț de la care se înregistrează profit. Acesta este determinat de costul complet care include costul operațional direct (sau „cash cost“), la care se adaugă elemente nemonetare semnificative (cheltuieli generale, amortizări, cheltuieli de exploatare etc.). Costul operațional direct este însă semnificativ mai mic decât cel complet (Graficul 2).
Graficul 2
În situație de criză, dacă prețul barilului este mai mare decât costul operațional direct, pentru supraviețuire se pompează cât mai mult țiței.
În acest sens, Wood Mackenzie sugerează că, chiar și la un cost al barilului de 30 USD, doar 6% din producția globală este obținută la un cost mai mare decât costul operațional direct. Se poate deci rezista o vreme la un preț scăzut al barilului, dar nu pe termen nedefinit, căci pierderile cumulate pot eroda complet capitalurile proprii și conduce la insolvență.
Dilemele guvernelor
Prețul barilului joacă un rol esențial în relația dintre state (care sunt în majoritatea țărilor proprietarii resurselor) și companiile producătoare (deținătorii tehnologiei și ai capitalului).
În condițiile unui preț ridicat, statele au o influență mai mare pe care o exercită în scopul capturării unei părți cât mai mari din renta semnificativă pe care sectorul o generează prin majorări sau introducerea unor taxe noi, renegocierea aranjamentelor contractuale sau, în cazuri extreme, prin naționalizare, implicând adesea acțiuni arbitrale sau litigii, după cum se poate vedea în Graficul 3 (în perioada 2002 - 2008, circa 30 de țări și-au revizuit sistemele de impozitare pentru a obține o parte mai mare a profiturilor).
Graficul 3
Situația se schimbă în mod fundamental când prețul barilului este scăzut. Guvernele sunt mai flexibile și mai deschise la schimbări. Reapar privatizările sau modificările cadrului legal care guvernează exploatarea resurselor, spre exemplu, de la contracte de împărțire a producției la contracte de concesiune (recent în Egipt, Iran, Mexic). Se modifică taxarea sectorului pentru a încuraja investițiile, în vederea asigurării securității energetice, a păstrării locurilor de muncă și a minimizării impactului negativ asupra industriei orizontale și a bugetelor de asigurări sociale în cazul în care ar avea loc concedieri masive.
Un caz ilustrativ este cel al Marii Britanii, mare producător european (4,5 mln. barili echivalenți petrol (bep)/zi în 2000), din perimetre aflate în Marea Nordului, cu condiții dificile de exploatare. Autoritățile britanice au introdus un impozit suplimentar pe profit, începând cu anul 2000, inițial la o cotă de 20%, care a crescut ulterior până la 32%, ducând la o rată marginală de impozit pe profit de 80% pe anumite zăcăminte.
În acest fel, veniturile la buget din impozite și taxe au crescut de la 2,5 mld. GBP în 1999 - 2000 la un maxim de 12,3 mld. GBP în 2008 – 2009. Impozitarea agresivă a descurajat însă investițiile, iar producția a scăzut în 2008 la 2,6 mln. bep/zi (Graficul 4). Autoritățile au implementat măsuri de stimulare a investițiilor în principal prin intermediul deductibilităților fiscale, însă producția a continuat să scadă până la 1,5 mln. bep/zi, chiar în condițiile unui preț crescut al țițeiului.
Graficul 4
De fapt, în Marea Britanie, începând cu 2008, urmare a crizei financiare, s-a produs o decuplare între prețul țițeiului și numărul de sonde noi forate, așa cum se vede în Graficul 5. Piețele de capital și-au pierdut apetitul pentru finanțarea sectorului. În consecință, veniturile la buget au scăzut la 2,1 mld. GBP în 2014.
Graficul 5
În acest context, strategia adoptată de guvernul britanic a fost de a încuraja investițiile pentru asigurarea securității în aprovizionare și păstrarea locurilor de muncă (14.300 de salariați direcți în sector). Strategia a determinat modificări în regimul de taxare prin ușurarea poverii fiscale. Mecanismul de implementare l-au reprezentat deductibilitățile foarte generoase (ex. 62,5% sau 75% deducere suplimentară din valoarea investițiilor), care fac ca în pofida unor rate nominale relativ ridicate, să se ajungă la rate medii efective totale de impozitare de 6% față de valoarea producției în 2014. În ce privește veniturile de la buget din impozitarea sectorului, acestea sunt prognozate la un nivel foarte scăzut (cca 0,7 mld. GBP/an) pentru perioada 2016 - 2020.
Și alte țări europene au implementat măsuri relativ similare, de ajustare a impozitării sectorului ca răspuns la prețul scăzut al țițeiului. În Polonia, spre exemplu, noile redevențe variază între 0 și 6%, impozitul suplimentar pe profit între 0 și 25%, aplicabil numai după recuperarea investițiilor și realizarea unei rentabilități rezonabile, iar sondele cu productivitate redusă (ex. sub 20 barili țiței/zi) sunt scutite de redevențe. În Italia, impozitul suplimentar pe profit de 6,5% (redus oricum) a fost declarat neconstituțional, așa încât se aplică în continuare redevențe de 7% - 10% pentru țiței, respectiv 10% pentru gaze, cu o cotă de 0% pentru niveluri de producție reduse de țiței și gaze (în condițiile în care numărul de angajați direcți în sectoarele de producție de hidrocarburi din Italia este de cca 13.000).
În Alberta, statul din Canada cu cea mai mare producție de țiței și gaze naturale, care are atât un sector petrolier onshore matur cu peste 100 de ani de activitate, dar și exploatări de nisipuri petrolifere și neconvenționale, schimbările propuse recent pentru sistemul de redevențe se aplică începând cu 2017 numai pentru sondele noi forate. Pentru sondele existente, sistemul actual de redevențe rămâne neschimbat în următorii 10 ani, având în vedere nevoia de stabilitate și predictibilitate pentru continuarea investițiilor în sector. Noul sistem recunoaște importanța sectorului, mai ales prin numărul mare de locuri de muncă generate de zăcămintele mature și propune cote reduse de redevențe pentru sondele cu productivitate mai mică de 20 de barili de țiței pe zi. În sistemul actual, aceste sonde au o cotă de 0% redevențe atunci când prețurile sunt scăzute (de ex., o sondă cu producție de 9 barili/zi are 0% redevențe când prețul petrolului este mai mic de cca 60$). În plus, pentru a stimula realizarea de investiții este propusă pentru sondele noi forate o cotă moderată de 5% a redevențelor până la recuperarea investiției și cote crescute ulterior. De asemenea, noul sistem propune programe speciale de facilități fiscale pentru proiectele de creștere a gradului de recuperare a rezervelor din zăcămintele mature.
În fapt, investitorii își doresc în primul rând sisteme fiscale care sunt stabile, predictibile, dar care sunt și flexibile și nu necesită modificări legislative la schimbarea prețului hidrocarburilor, bazate fie pe profit, fie pe redevențe variabile.
Asemenea sisteme cresc mult încasările la buget în condiții de preț ridicat (situație win-win), dar le ajustează chiar semnificativ în condiții de preț scăzut al țițeiului.
Ar putea fi exemplele de mai sus relevante pentru România? Probabil că da, pe de o parte pentru că România are nevoie de investiții pentru asigurarea securității energetice, având în vedere faptul că producția este în declin, zăcămintele sunt în fază avansată de epuizare (cca 87%), productivitatea sondelor de țiței este între cele mai mici din lume (9 barili/zi în medie), cca. 25% din producția de țiței se obține prin tehnici de recuperare avansată a rezervelor, iar costurile de operare ridicate (13 USD/bep). Pe de altă parte, țara noastră are cel mai mare număr de salariați direcți în sectorul de producție de hidrocarburi dintre toate țările Uniunii Europene (25.600 salariați direcți în 2013), aproape dublu față de Marea Britanie, plus un număr mare de angajați în industria orizontală care deservește sectorul petrolier. Numărul mare de angajați este explicabil prin numărul de sonde (cca 13.000) și răspândirea geografică a zăcămintelor, situate în toate provinciile istorice ale României. Mulți angajați sunt în zone monoindustriale (ex. Suplacu de Barcău, Moinești) și păstrarea locurilor de muncă are și o puternică dimensiune socială. Și, nu în cele din urmă, în timp ce rata efectivă de impozitare specifică a sectorului ca procent din valoare producției era în 2014 de 6% în Marea Britanie, respectiv 7% în Alberta, aceasta se ridica în România la 15,7% în primul semestru din 2015, respectiv 15% în 2014.
Din informațiile făcute publice recent rezultă că cel mai mare producător român de hidrocarburi cu business integrat vertical, OMV Petrom, a fost afectat și el de scăderea prețului țițeiului, a trecut pe pierdere, și-a redus în mod semnificativ investițiile și a luat măsuri de reducere a costurilor operaționale, similar cu ceilalți producători europeni. Simptomele care afectează sectorul sunt prezente și la noi. Va fi interesant de urmărit care va fi în perioada următoare reacția autorităților române la aceste evoluții.
0 comments :
Trimiteți un comentariu