Sadiq Khan, în vârstă de 45 de ani, este membru al Parlamentului britanic și candidatul Partidului Laburist la alegerile pentru primăria londoneză din mai, anul acesta.Fiul unor imigranți pachistanezi, tatăl său fiind șofer de autobuz timp de 25 de ani, iar mama sa croitoreasă, social-democratul are amibiții mari acum pentru capitala Marii Britanii, dacă va câștiga alegerile, spune într-un interviu acordat GQ British.
El spune că părinții lui s-au asigurat întotdeauna ca atât lui, cât și celor șapte frați ai săi să nu le lipsească nimic și să aibă acces la educație. Sadiq a urmat facultatea de Drept, apoi s-a întors acasă, unde a dormit în „același pat de sus” în care dormea când era copil, apoi a strâns bani și împreună cu soția sa au reușit să își cumpere o casă când aveau puțin peste 20 de ani.
Ca obiectiv pentru primăria Londrei, Sadiq Khan spune că vrea ca împreună cu dezvoltatorii imobiliari și cu autoritățile locale să le ofere mai multe locuințe londonezilor, la prețuri accesibile și chirii în funcție de nivelurile salariale ale oamenilor.
El mai consideră că primăria Londrei este una dintre cele mai centralizate democrații din lume și că are nevoie de mai multe resurse financiare, pentru că doar un procent de 7% din taxele locale se duce la primărie, în timp ce în New York procentul este de 50%, iar în Tokyo, de exemplu, de 70%.
Cu privire la criza imigranților, Sadiq Khan spune că oricine care vine în Londra fie pentru a munci, fie pentru a studia, este binevenit și că nu o populație prea mare ar fi problema, ci lipsa unor planuri bine gândite pentru a le oferi locuințe, transport mai bun, tramvaie, autobuze electric, piste pentru bicicliști.
Laburistul spune că nu va ascunde oamenilor identitățile pe care le are, cea de tată, soț, englez, asian, musulman, însă nici nu va fi prozelit. El mai subliniază că „magia” Londrei este întocmai respectul pentru diferitele credințe religioase ale celorlalți și recunoaște că alegerea unui musulman ca primar, fiul unor imigranți, transmite un mesaj puternic.
0 comments :
Trimiteți un comentariu