An record pentru Coca-Cola în România: afaceri de 2,1 mld. lei, profit de 243 mil. lei

Știrea a fost publicată miercuri, 11 mai 2016, 01:55 în categoria

An record pentru Coca-Cola în România: afaceri de 2,1 mld. lei, profit de 243 mil. lei Coca-Cola HBC România

, cel mai mare îmbuteliator de băuturi răcoritoare, a raportat pentru 2015 o cifră de afaceri de peste 2,1 miliarde de lei (472 mil. euro), în creștere cu 16% față de anul precedent, marcând astfel cel mai bun an din istoria de 25 de ani a companiei de pe plan local. Profitul net a fost de 243 mil. lei.

Rezultatul de anul trecut întrece chiar și cifrele raportate de companie la nivelul anului 2008, când Coca-Cola a depășit pentru prima dată în România pragul de 2 miliarde de lei afaceri. Compania din România face parte din grupul Coca-Cola HBC, companie controlată de familia David-Leventis, care deține indirect 23,3% din titluri, urmată de The Coca-Cola Company cu 23,1% din acțiuni, potrivit celor mai recente date.

Creșterea businessului producătorului vine în contextul în care anul trecut vânzările în volum au crescut cu 11% și au revenit pe plus după doi ani de scăderi. Anul 2015 a coincis și cu reducerea TVA la alimente și băuturi nonalcoolice de la 24% la 9% (începând cu 1 iunie), măsură care a impulsionat consumul. Impactul măsurii, dar și vremea bună s-au văzut chiar și în businessul Coca-Cola HBC în România, având în vedere că în primul semestru, când TVA era de 24%, compania a avut un avans al businessului de 9%.

Practic, în al doilea semestru, producătorul a raportat o creștere de peste 20% a businessului, potrivit calculelor ZF.

Anul trecut, brandurile din portofoliul companiei cu cele mai mari creșteri ale vânzărilor, de peste 20%, au fost Schweppes, Sprite și Cappy Pulpy. Și brandul fanion Coca-Cola a pus umărul la vânzările companiei anul trecut.

Pe de altă parte, îmbuteliatorul și-a dublat profitul net anul trecut, până la 243 milioane de lei (55 mil. euro), conform calculelor ZF pe baza datelor furnizate de companie. Cu toate acestea, compania a fost la circa un milion de lei distanță de rezultatul realizat în anul 2008. Însă, marja profitului companiei s-a situat la 11%, față de 6% în anul precedent.

Coca-Cola HBC România, liderul pieței de băuturi răcoritoare, își menține după rezultatul de anul trecut poziția fruntașă în clasament. Principalul competitor-PepsiCo nu a făcut publice rezultatele financiare pentru anul trecut. În schimb, Romaqua Group, singura companie cu acționariat local care reușește să se mențină în luptă cu cele două multinaționale, a avut o creștere de circa 13% față de anul precedent.

Coca-Cola Hellenic este prezentă pe piața din România încă din anul 1991, iar în prezent are trei fabrici la Ploiești, Timișoara și Vatra Dornei, dar și 14 puncte de distribuție. Compania are peste 1.500 de salariați.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Mădălina Panaete

0 comments :

Trimiteți un comentariu