Băncile își anunță profiturile din T1: Raiffeisen, câștig de 125 mil. lei. UniCredit, câștig de 108 milioane lei

Știrea a fost publicată joi, 12 mai 2016, 00:25 în categoria

Băncile îşi anunţă profiturile din T1: Raiffeisen, câştig de 125 mil. lei. UniCredit, câştig de 108 milioane lei Profitul

Raiffeisen Bank International

din operațiunile desfășurate în România a fost în primul trimestru de 125 milioane de lei (28 mil. euro), mai mare cu 12% față de primele trei luni din 2015, după ce costurile cu pro­vizioanele s-au înjumătățit. RIB afișa un cost cu provizioanele de risc de 36 mil. lei la finele lunii martie, mai mic cu 53%, potrivit datelor din raportul financiar al grupului.

„Rețeaua din România a RBI avea la finele primului trimestru peste 1,3 mld. euro în credite garantate de retail, din care circa două treimi ar corespunde criteriilor legii dării în plată. Din perspectiva curentă și folosind primele estimări, RBI se așteaptă ca noua lege să aibă un impact suplimentar în zona a două cifre în milioane de euro pe parcursul întregii perioade de execuție“, scrie RBI.

Veniturile nete din dobânzi s-au ridicat în primul trimestru la 273 milioane de lei (61 de milioane de euro), în scădere cu un milion de euro față de T1 2015, în timp ce veniturile din taxe și comisioane au crescut cu aproape 14 mi­lioane de lei (3 milioane de euro), la 197 milioane de lei. Activele Raiffeisen România (banca numărul patru pe piață) s-au majorat cu aproximativ 900 de milioane de lei, la circa 7 miliarde de euro (31 de miliarde de lei).

UniCredit Bank România,

numărul cinci pe piață, a obținut un profit net consolidat de 108,7 milioane de lei (24,3 mil. euro) în primul trimestru din 2016, dublu față de primul trimestru al anului anterior, în timp ce veniturile operaționale au urcat cu 5,5%, la 393,3 milioane de lei (88,1 mil. euro).

„Am început anul cu evoluții foarte bune atât în segmentul de companii, cât și în cel de retail - unde, așa cum am anunțat încă de anul trecut, urmărim o accelerare a activită­ții și o creștere a cotei de piață“, a afirmat Răsvan Radu, CEO al UniCredit Bank România.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Liviu Popescu

0 comments :

Trimiteți un comentariu