Câștiguri de miliarde pentru manageri de fonduri de hedging

Știrea a fost publicată joi, 12 mai 2016, 02:55 în categoria

Câştiguri de miliarde pentru manageri de fonduri de hedging Cei mai mari 25 de manageri de fonduri de hedging din lume au câștigat 13 miliarde de dolari anul trecut, mai mult decât economiile unor țări ca Namibia, Bahamas sau Nicaragua, scrie The Guardian. Kenneth Griffin, fondator și CEO al Citadel, și James Simons, fondator și președinte al Renais­sance Technologies, au împărțit prima poziție, luând acasă 1,7 mld. dolari fiecare, sumă echivalentă cu salariile anuale a 112.000 de oameni care câștigă salariul minim american.

Câștigurile managerilor de fonduri de hegding cu cele mai bune rezultate, publicate de revista Alpha, depășesc cu mult sumele primite de cei mai importanți executivi de pe Wall Street. Cel mai bine plătit bancher anul trecut a fost Chase Jamie Dimon, CEO al JPMorgan, cu 27 mil. dolari. Plă­țile uriașe acordate managerilor de fonduri de hedging survin în pofida unui an tumultuos pe Wall Street, care a adus pier­deri de miliarde de dolari multor fonduri de hedging cunoscute sau a dus la închiderea altora.

Griffin, cel mai bogat om din Illinois, cu o avere de 7,5 mld. dolari potrivit Forbes, a donat peste 3 mil. dolari pentru cam­paniile lui Marco Rubio, Jeb Bush și Scott Walker. Si­mons, care s-a retras din poziția de CEO al Renaissance în 2009, este a 50-a cea mai bogată persoană din lume, potrivit Forbes. Câștigurile sale de anul trecut au fost atât de mari, încât dacă acesta ar fi o țară, aceasta ar fi a 178-a cea mai productivă din lume, potrivit clasamentelor Băncii Mondiale.



Sursa:
Ziarul Financiar

Autor:
Cătălina Apostoiu

0 comments :

Trimiteți un comentariu